Radio

Vocea subțire, aproape ca o unghie care zgârie tabla în clasa școlii, care te face să îți dorești să scoți timpanul, ciocănelul și orice te-ar ajuta să NU mai auzi sunetul dubios - așa sună în capul meu vocea-mi. Filmările mă fac să sper că am o voce normală, care nu te împinge la suicid. Iar acum după ce am terminat primul meu live la un radio - și vocea pe care o auzeam în căști era una ușor răgușită, spre normal și fără acele ace acustice pe care cutia mea de rezonanță le identifică în vorbire tind să spun că îmi place cum sun. Da, azi am fost pentru prima oară într-un studio de radio, respectiv la #Tananana pentru a vorbi despre public speaking și despre Toastmasters Idest. Am supraviețuit! Am avut mai multe emoții decât la orice discurs pe care l-am susținut până acum, însă am supraviețuit. Însoțită de două colege: Alexandra și Andreea - pot spune că mi-am redescoperit vocea și admirația pentru cei care fac radio zi de zi. 

Și uite așa cutia mea de rezonanță pare defectă și vocea mea care nu este nicidecum așa cum mi-o închipuiam eu. Este extrem de greu pentru cineva obișnuit să primească feedback în timp real pentru ceea ce spune să vorbească cu un microfon și să nu știe dacă ceea ce transmite este bine sau nu primit de către public, însă - dacă este să mă iau după mesajele primite cred că acel mostru din interior care știe cum să mă saboteze cel mai bine, a mai scăzut azi câțiva milimetri. 

Tu cum ți-ai început săptămâna?