All in Training

SuperErouToastmasters

Sunt traininguri pe diferite subiecte și prin aceste tipuri de evenimente ai acces la traineri buni - care împărtășesc din experiența lor și de la care fiecare dintre cei prezenți poate învăța ceva. Cum a fost spre exemplu cel susținut de mine pe Social Media unde am vorbit despre diferența de a avea mulți „going” la evenimentele de pe facebook, dar care te lasă cu scaunele goale în sala în ziua ședinței. Despre „dark social” și diferite platforme unde poți să ai prezență, dar și despre ce înseamnă un plan de resurse și unul de comunicare. Prezentarea de atunci o poți viziona aici.

Time passed and I a became an adult in the training room, the last to step in front of the class mates and the one with a pounding heart that could be seen through the blouse - I would've done anything not to step in front of the training room and have all the eyes stare at me. Don't even get me started about my body language.

#HelloWIN

când am acceptat pentru prima oară să fiu prezentatoarea unui concurs de arie - trebuie să recunosc că a fost rolul din care am învățat cel mai mult despre mine și despre cum poți subjuga sau din contră, întoarce publicul împotriva ta.

Pe Silviu l-am cunoscut datorită voluntariatului, implicarea mea în JCI Buzău ne-a făcut să mergem mai bine de 3 ani pe același drum, drum pe care am încercat să îl facem cât mai lin prin proiecte proiecte pentru buzoienii care doreau să aducă schimbări pozitive în comunitatea din care făceau parte. Mă consider

Pentru vizuali, sistemul reticular de activare (SRA) este mereu în alertă, de fapt e în alertă pentru toată lumea ;) dar nu voiam să te sperii din primele cuvinte. Ce e SRA-ul? Este o parte din creierul nostru și are ca scop filtrarea. Suntem bombardați de milioane de informații, în fiecare secundă a vieții iar Reticularul (cum îl numesc eu, cu dragoste) alege prin parametrii pe care ți setezi singur, ce și unde ajunge (conștient, subconștient, ignoranță totală). Ca să fie mai clar, zic să dau și un exemplu:

Am ani întregi de oratorie la activ și câteodată mă șochez și eu cât de repede au trecut. Este în continuare una dintre cele mai mari pasiuni ale mele, prin ea am învățat o grămadă de lucruri despre mine, am cunoscut oamenii fantastici și tot datorită ei, învăț mereu lucruri noi. Pentru lucrurile noi caut să merg la traininguri. Mai ales dacă cei care le susțin au experiență internațională - e clar că au o altă viziune și sunt convinsă că oricât de mare mi-ar fi experiența, tot voi învăța ceva de la ei. Chiar dacă plec cu o singură idee nouă după un training eu mă declar mulțumită, pentru că sunt mai sus decât la începutul sesiuni - ceea ce în sine este o mulțumire. 

Azi, pe lângă dans, Europa sărbătorește și Ziua Internațională a Solidarității între Generații. Cu această ocazie cei de la Centrul de Informare Europe Direct București (CIED) au organizat pe data de 27 aprilie un eveniment intitulat „Punte digitală între generații - Building bridges between old and new”.  Știindu-mă mai cu zvâc, prietena mea Eliza pe care am cunoscut-o la CMON, m-a întrebat dacă aș vrea să particip la un schimb de experiență între tineri și vârstnici. Practic, planul era ca în câteva ore de lecții intensive 15 seniori să învețe de la 15 juniori (membrii ai asociaților de tineret sau voluntari ai centrului) tainele computerului: de la navigarea pe internet, la verificarea rețelelor sociale și a poștei electronice. Suna incitant, plus că Eliza are numai proiecte faine, așa că am acceptat invitația.

Dacă mă citești, știi deja despre Oratorica și colaborarea mea cu cei de la ASCIG. Anul acesta mi-au oferit oportunitatea de a ține un workshop pe un subiect tare drag mie - inteligența emoțională. Cu două zile înainte, Zoia Zernescu a ținut în fața studenților înscriși în program un seminar cu același subiect. Duminică partea de aprofundare prin joacă mi-a revenit mie. Și uite, așa după doar câteva ore de somn m-am pus pe exerciții alături de 40 de tineri.

În perioada de pauză acută de la blog, vreau să ții departe de tine gândul că am stat și vegetat, pentru că nu am făcut-o! Și având în vedere că am multe lucruri despre care nu am scris și care poate ar putea avea informații valoroase am decis că ar prinde bine un număr ț de articole „n în 1” și prin care să ofer resursele pe care și alții mi le-au oferit mie. Așa fac partea din grupul de omuleți care se adună sub #SharingIsCaring :)

Vorbitul în public - un rău necesar

Îmi vine greu să înțeleg pe cineva care nu pășește în lumina reflectoarelor, însă în același timp respect această decizie pentru că fiecare are dreptul la alegeri. Eu, pe de altă parte, în egoismul meu - aleg, mereu, să merg în față, chiar și atunci când nu mă simt pregătită și bătăile inimioarei îmi acoperă volumul vocii sau atunci când nu știu despre ce voi vorbi și sunt nevoită ca în timp ce sunt orator să îmi aleg și să ordonez tone de idei care au un singur tunel prin care trebuie să iasă, pe gând, una câte una - ca la școală.

Oratorica

Pe lângă testimonialele verbale ale participanților, la inițiativa uneia dintre studente, fiecare persoană care venea „pe scenă” scria pe tablă și un cuvânt definitoriu pentru el sau ea în legătură cu Oratorica. Cuvinte frumoase, călduroase ca „familie”, „determinare” sau „încredere” au umplut spațiul - strălucirea din ochii participanților și cuvintele de mulțumire la adresa organizatorilor de la ASCIG au întregit weekendul și au făcut ca finalul ediției numărului 7 al proiectului să fie plină de energie pozitivă. 

O lume fără ură

Știai că în Polonia, atunci când te ridici de la masă le mulțumești celor care rămân, pentru faptul că au împărțit masa cu tine, iar ei fac același lucru? Ei bine, eu am aflat de la Justyna - o bloggeriță care scrie, prin asocieri muzicale, despre diferite cauze sociale. Un al lucru aflat este faptul că presiunea societății de a fi căsătorit și cu un copil la 30 de ani este aceeași, indiferent că ești în România sau în Portugalia. În cele 3 zile nu am schimbat doar opinii despre drepturile omului și despre discursurile instigatoare la ură, ci am ajuns să ne cunoaștem și să povestim despre obiceiurile și diferențele fiecărui popor.

Oratoria - o artă care se învață

Ce am învățat din cele două weekenduri? Atmosfera dictează și atunci când este una plăcută, oamenii lasă la o parte sechelele unui sistem care nu încurajează vorbitul în public. Am văzut tineri paralizați de frică, cu buzele vinete și albi la față când au trebuit să meargă în fața colegilor de workshop pentru a se prezenta. Am văzut fete, cărora le tremurau genunchii vizibil însă cu toate astea, în ambele cazuri, au pășit în față! Dar, mai ales, am văzut curaj și dezvăluiri - pentru că fiecare a adus în față o poveste personală, a dezvăluit o mică bucățică din ceea ce îl face un întreg. Și pentru asta toți merită aplauze. Au participat la jocuri, au fost încântați de echipe și să fie parte din experimente - iar feed-back-ul lor către mine a fost pe măsură! Mi-au dat energie și mi-au readus aminte că nu există „nu pot, există doar nu vreau!”