Acum multă vreme într-o sală de clasă, eram copilul care stătea în spate, care avea inima plină de speranța că nimeni nu îl va nominaliza și se putea crede invizibil - orice numai să nu fie nevoie de a ieși în fața clasei și a avea toți ochii ațintiți asupra mea.
Timpul a trecut și am devenit un adult într-o clasă de training, ultimul care ieșea în față și cel căruia îi bătea atât de tare inima încât vibrația pulsului făcea bluza să tremure - aș fi făcut orice pentru a nu păși în fața clasei și a avea toți ochii ațintiți asupra mea. Nici nu vreau să încep să vorbesc despre limbajul non-verbal.
A venit o clipă în care mentorul și liderul care mă inspira, mi-a oferit șansa de a merge în fața a aproximativ 100 dintre colegii mei și de a le vorbi. Cu greu îmi aduc aminte cuvintele însă știu că acela a fost momentul în care mi-am aflat una dintre vocații - vorbitul în public. Pentru că în ciuda tuturor emoțiilor care mi-au întunecat amintirile 2 lucruri au rămas cu mine - privire și zâmbetele lor - nu acelea de superioritate, ci acelea de încântare. Acela a fost momentul meu „AHA” când mi-am făcut o promisiune: niciodată să nu mă dau în spate atunci când am o provocare - într-o sală de training, de școală sau în viață. Și atunci a început relația mea cu vorbitul în public. Șase luni mai târziu mă înscrieam la un curs de Train the Trainers și eram mereu prima care pășeam în fața clasei. Atunci a început relația mea cu trainingul.
6 ani mai târziu, trainingul și oratoria sunt constante în viața mea. Așa că atunci când am primit invitația de a facilita un training despre Social Media în bootcampul de iarnă Toastmasters, o combinație între oratorie și training, am acceptat instant. Cu aprox 30 de oameni, într-o sală de conferințe, lângă Brașov într-o zi însorită de iarnă am început să vorbim instagram, dark social, white social, implicare, promovare organică, dezvoltare de conținut și multe alte lucruri.
În calitate de Vicepreședinte de Relații Publice al unui club Toastmasters ai ocazia de a învăța și practica și încerca orice îți vine în minte - poți afla despre strategie, acces organic și plătit, crearea de conținut și multe alte chestii care te pot ajuta în carieră, poți greși și învăța din asta fără presiunea unui șef sau a unei companii care ți-ar arăta ușa. De fapt, una dintre cele mai frumoase părți ale voluntariatului într-o organizație mare care are diferite departamente este că poți „gusta” din toate și să vezi ce îți place, și poate după o perioadă îți poți schimba cariera datorită celor descoperite. „Clasa” mea era un amestec de participanți care știau puțin, ceva sau deloc despre cum să folosești Social Media pentru a atrage oamenii. Așa încât treaba mea era să găsesc o modalitate creativă de a îi face pe toți să simtă la final că au învățat ceva nou. Și cum nu le puteam prezenta acest clip, a trebuit să merg pe calea clasică, veche și nu chiar atât de plictisitoare a unei prezentări keynote.
După aproape două ore de discuții digitale, am petrecut altă oră răspunzând la întrebări și găsind soluții pentru strategia lor de Social Media. Am primit mail-uri și mesaje private pe fb în zilele următoare, deci îmi place să cred că mi-am atins obiectivele acestui training. Când ești trainer voluntar tot ce ai la finalul zilei este energia, zâmbetul și sentimentul de fericire din interior care te alimentează pentru săptămâni.
Cum zâmbesc mult, am primit un bonus la acest weekend: unul dintre Master Trainerii Dale Carnegie a participat în sală. Cu ani în urmă prima mea experiență de training a fost în clasa lui, și a fost pentru mine o inspirație în anii ce au urmat. Așa că am avut ocazia să îl „chestionez” pentru un feedback al unui maestru către un junior, sunt norocoasă sau sunt norocoasă? :) Mi-a spus două lucruri: unul tehnic și al doilea (pe care l-am luat ca pe unul pozitiv) că am foarte multă energie.
Andrei Popescu și cu mine - unul dintre oamenii care m-au inspirat să devin trainer
Ei bine, am multă energie! Dar acest lucru este posibil pentru că iubesc ceea ce fac și sunt suficient de norocoasă să lucrez înconjurată de oameni care mă inspiră zilnic. De la locul de muncă într-o companie de IT, la ONG-uri. De la șefii mei care îmi susțin și încurajează nebunia la colegii care râd la glumele mele. Am motive să zâmbesc zilnic, chiar și atunci când nu simt că aș putea să o fac. Deci presupun că au dreptate când spun: găsește ceea ce iubești să faci și nu va mai trebui să muncești o zi în viața ta. Asta îți doresc și ție!
