Pentru vizuali, sistemul reticular de activare (SRA) este mereu în alertă, de fapt e în alertă pentru toată lumea ;) dar nu voiam să te sperii din primele cuvinte. Ce e SRA-ul? Este o parte din creierul nostru și are ca scop filtrarea. Suntem bombardați de milioane de informații, în fiecare secundă a vieții iar Reticularul (cum îl numesc eu, cu dragoste) alege prin parametrii pe care ți setezi singur, ce și unde ajunge (conștient, subconștient, ignoranță totală). Ca să fie mai clar, zic să dau și un exemplu: oricine face cunoștință cu mine și mă aude și vede Smartul cu inimioare, ajunge să observe că străzile sunt pline de astfel de mașini - lucru care până la interacțiunea dintre noi trecea neobservat, deși era o situație existentă. Însă, prin SRA creierul filtrează povestea mea, stabilește niște parametri, dezvoltă legături neuronale și PUF! Smartul a ajuns să fie vizibil și pentru ei. Are sens până aici? :) Dacă nu știai deja, una dintre pasiunile mele majore este oratoria, așa încât oriunde mă învârt găsesc materiale, informații sau oameni care au legătură cu asta. Probabil o făceam și înainte, însă Reticularul meu era insensibil la subiect așa că nu mă trăgea de neuron, acum o face. Cercetând printre materialele pe care le am pentru un discurs marca Toastmasters Idest despre legătura dintre cuvintele pe care le folosim în limbajul zilnic, Sistemul Retivular, programarea neurolingvistivă (NLP-ul) și barierele autoimpuse, am început să îmi amintesc de multe filme care au legătură cu subiectul oratoriei și conexiuni adiacente, cum ar fi debate-ul sau leadership-ul. Și de aici, până la a mă apuca să lucrez o serie de articole pe subiect a fost doar un pas. La fiecare, am scris câteva cuvinte despre ce am găsit eu util și cu legătură pentru subiectul tratat aici, pentru a îți stârni și mai mult interesul. Azi am 4 pelicule, care te vor fascina cu siguranță, chiar și dacă nu te temi de vorbit în public :):
Un documentar interesant este Public Speaking din 2010, care o are în prim-plan pe Fran Lebowitz și este regizat de către Martin Scorsese. La un moment dat era în întregime pe youtube. Acum e doar trailerul. Însă îl recomand pentru că este plin de monologuri și pentru mine este fascinant să văd ce înseamnă viața unui autor și vorbitor în public (internațional) prin prisma fiecărui eveniment. #Trăiește și iubește cu toată inima!
O altă recomandare, este una haioasă cu Julia Roberts și Tom Hanks: Larry Crowne din 2011. Vei învăța despre oratorie cu ajutorul cursului Speech 217: The Art of Informal Remarks, și despre exerciții de încălzire pentru reducerea anxietății, utilizarea umorului în discursuri, precum și exersarea celor „3 puncte de interes” - o tehnică foarte cunoscută pentru păstrarea contactului vizual cu publicul. Ah, și vei râde garantat! :) #Niciodată nu e prea târziu!
Great debaters (2007) este un film bazat pe povestea reală a primei echipe de culoare care ajunge la Campionatul Național de Debate. Totul în America anului 1935, când încă segregația era în floare. Vei învața despre regulile dezabaterilor, despre citire, leadership, teamă, stăpânirea emoțiilor, cercetarea pentru informații, vocabular și atitudine. Ah, și vei avea inspirație cu carul. Am ales meciul final de dezbatere din film pentru că îți transmite emoția pe care trailer-ul nu o face! #Cuvintele sunt armele tale!
Următoarea recomandare de astăzi este The King's Speech din 2011 care vorbește despre mesaj, dicție, despre a îți înregistra vocea și a te asculta apoi, dar și despre dorința de a trece peste obstacole (chiar și cele impuse). Bucata aleasă pentru a o împărtășii cu tine exemplifică puterea barierelor autoimpuse și faptul că putem să ne atrenăm creierul sau corpul să facă lucruri extraordinare! Și de data asta nu are legătură cu faptul că citește din Shakespeare ;). #The sky is not the limit, the mind is!
Pentru că nu vreau să plictisesc mă opresc momentan aici - lucrez deja la partea a doua a seriei. Mi-aș dori să facem schimb de recomandări, așa că dacă te-a impresionat o peliculă, în special, lasă-mi un comentariu :) #Sharing is Caring!