Time passed and I a became an adult in the training room, the last to step in front of the class mates and the one with a pounding heart that could be seen through the blouse - I would've done anything not to step in front of the training room and have all the eyes stare at me. Don't even get me started about my body language.
All in ONG
Desene pentru copii
Zilele trecută o colegă în ale voluntariatului m-a sunat să mă întrebe dacă aș fi interesată să fiu parte dintr-o campanie de strângere de fonduri pentru copii dotați, ale unuia dintre proiectele pe care este implicată. Răspunsul meu este da, întodeauna când vine vorba despre prichindei - indiferent dacă asta înseamnă să renunț la ore de somn, la timp petrecut cu familia sau prietenii - copii au avut și vor avea mereu un loc special în sufletul meu.
REPLAN
Articolul începe cam așa:
“Atunci când îți faci prieteni e simplu – se întâmplă pentru că aveți pasiuni în comun. Când vrei, însă, să construieşti o organizație sau să fii parte a uneia sustenabile,
#HelloWIN
când am acceptat pentru prima oară să fiu prezentatoarea unui concurs de arie - trebuie să recunosc că a fost rolul din care am învățat cel mai mult despre mine și despre cum poți subjuga sau din contră, întoarce publicul împotriva ta.
MaLaJo
Over a month has pas, since I woke up in my bed for the first time, after resting my head for more the two weeks on Polish pillows. I allow the time to pass in order to get a straight image over what Many Languages of Journalism
¡España, vengo!
Paula și echipa ei sunt din zona Malaga, și ne-au vorbit atât de frumos de țara lor și despre lucrurile minunate pe care le putem vedea acolo încât am zis că e musai să vizitez măcar zona aceea dacă nu toată țara mai pe larg. Apoi după ce am văzut video-ul de prezentare turistică al celor din regiune - vizita iberică a devenit o necesitate!
Mi-ar plăcea să mă transform într-un călător de profesie…am trei motive: dorm puțin, reușesc să fac cele mai compacte și pline de lucruri bagaje pe care le-ai văzut în viața ta, iar în aeroport mă simt ca la mine acasă. Zilele acestea merg pentru prima oră
Când ești celebru și multă lume îți ascultă piesele, nu strică ca ocazional să te implici în a rezolva probleme sociale. Fie că ești afectat direct sau pur și simplu îți pasă de ceea ce se întâmplă în jurul tău, muzica are capacitatea fantastică de a depăși bariere și de a ajunge în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Pentru că e important să fim parte din comunitate și să ne gândim la ce o afectează vreau să îți dau două exemple ale unor trupe care prin muzica lor au ales să tragă un semnal de alarmă către cei din jur.
Azi, pe lângă dans, Europa sărbătorește și Ziua Internațională a Solidarității între Generații. Cu această ocazie cei de la Centrul de Informare Europe Direct București (CIED) au organizat pe data de 27 aprilie un eveniment intitulat „Punte digitală între generații - Building bridges between old and new”. Știindu-mă mai cu zvâc, prietena mea Eliza pe care am cunoscut-o la CMON, m-a întrebat dacă aș vrea să particip la un schimb de experiență între tineri și vârstnici. Practic, planul era ca în câteva ore de lecții intensive 15 seniori să învețe de la 15 juniori (membrii ai asociaților de tineret sau voluntari ai centrului) tainele computerului: de la navigarea pe internet, la verificarea rețelelor sociale și a poștei electronice. Suna incitant, plus că Eliza are numai proiecte faine, așa că am acceptat invitația.
În seara aceasta, la un eveniment m-am întâlnit cu cineva cu o carieră în spate, care în urmă cu un an a participat la un training de al meu, din partea sponsorului proiectului. Este o persoană timidă, pentru care vorbitul în public este o tortură fizică care se lasă cu lacrimi și urme adânci. Împreună am reușit să lucrăm un pic la asta, încât să transformăm oratoria doar în tortură cu lacrimi, dar am scăpat de urmele adânci. Deci un progres :). Pentru mine să mă văd cu S. este mereu o plăcere care izvorăște de undeva din interior: fața îi strălucește, are cel mai sincer și larg zâmbet pe care l-am văzut la o femeie, iar vocea i se încălzește când vorbește despre pasiunea mea pentru training. Da, ai citit bine - când vorbește despre pasiunea „mea”, nu a ei. Când am intrat în sala mare, am căutat-o din priviri, pentru că zâmbetul ei mereu mi-l scoate pe al meu la iveală și aveam nevoie de asta. Ne-am văzut însă ceva mai târziu, când mi-a acordat una dintre cele mai strânse și sincere îmbrățișări primite în ultima vreme. M-a luat apoi să îi cunosc șeful căruia îi împuiase capul cu povești despre workshop-urile ținute de mine și despre pasiunea „mea”. Felul în care îi strălucea fața când vorbea despre tot, m-a șocat.
Voluntariatul a fost, este și va fi o mare parte din viața mea, datorită lui am cunoscut, cunosc și sunt convinsă că voi cunoaște în continuare oameni minunați care fac lumea mai bună. Această activitate mi-a adus în cale echipa de la Centrul pentru Managementul Organizațiilor Non-Profit (CMON) - care după o cercetare a pieței ONG-urilor din România s-au decis să rezolve o problemă reală: dispariția organizațiilor de pe piața locală. Cum? Simplu, prin cursuri gratuite către ong-iști susținute de cei cu experiență, care au dovedit că se poate și care aveau exemple de bună practică, disponibile și numai bune pentru a fi folosite și de alții :). Un fel de schimb de experiență între ong-iștii din țară.
ROIFF
Dacă te întrebi ce înseamnă #ROIFF și cu ce se mănâncă înseamnă că ai ajuns unde trebuie. Zilele acestea (4 - 5 iunie 2015), are loc în București un Festival de Fundraising. Și nu, nu înseamnă că în spate există o cauză socială sau umanitară și cântă muzica, iar tu poți dona. Nu, este vorba despre așa ceva ci vorbim despre 2 zile de experințe împărtășite, despre povești de succes, mini traininguri care să ajute orice om care are o cauză și care vrea să strângă fonduri pentru ea.
Vorbitul în public - un rău necesar
Îmi vine greu să înțeleg pe cineva care nu pășește în lumina reflectoarelor, însă în același timp respect această decizie pentru că fiecare are dreptul la alegeri. Eu, pe de altă parte, în egoismul meu - aleg, mereu, să merg în față, chiar și atunci când nu mă simt pregătită și bătăile inimioarei îmi acoperă volumul vocii sau atunci când nu știu despre ce voi vorbi și sunt nevoită ca în timp ce sunt orator să îmi aleg și să ordonez tone de idei care au un singur tunel prin care trebuie să iasă, pe gând, una câte una - ca la școală.
Discursuri via Skype
Deși, eu am rămas la capitală, sunt alături de echipă via Skype și pentru prima oară voi ține un discurs cu ajutorul acestei platforme. O provocare extremă pentru mine, mai ales că nu mă voi putea folosi de non-verbal, nu voi simți energia sălii și nici nu voi cuprinde cu privirea toată audiența - oricât aș vrea eu.
Rupe bariera tăcerii
Poate crezi că doar aplicarea zicalelor „unde dă mama crește” sau „bătaia e ruptă din rai” înseamnă violență. Ei bine, nu, puterea cuvântului este, și aici, extrem de importantă. Gândește-te cum te simți când cineva țipă la tine și ce energie ai după...acum imaginează-ți ce înseamnă să ai 5 ani și să primești urlete de la cele mai importante persoane din viața ta: mama și tata. Adulții la care te uiți cu admirație și cărora dorești să le semeni când ajungi „mare”. Știu, părinții vor veni și vor spune că este greu de înțeles și extrem de ușor de judecat de pe margine, că cei mici apasă exact butoanele care duc adultul epuizat și obosit la limita răbdării. Însă, pentru cel mic, lipsit de filtrele pe care noi ca adulți le avem cu sutele iau totul ca atare. Pentru ei nu există scuza „oboselii”, „stresului” sau „nervozității acute”, pentru prichindei cuvântul este cuvânt și devine extrem de rapid armă care poate lăsa urme adânci, pe care trecerea timpului nu le vindecă mereu.
O lume fără ură
Știai că în Polonia, atunci când te ridici de la masă le mulțumești celor care rămân, pentru faptul că au împărțit masa cu tine, iar ei fac același lucru? Ei bine, eu am aflat de la Justyna - o bloggeriță care scrie, prin asocieri muzicale, despre diferite cauze sociale. Un al lucru aflat este faptul că presiunea societății de a fi căsătorit și cu un copil la 30 de ani este aceeași, indiferent că ești în România sau în Portugalia. În cele 3 zile nu am schimbat doar opinii despre drepturile omului și despre discursurile instigatoare la ură, ci am ajuns să ne cunoaștem și să povestim despre obiceiurile și diferențele fiecărui popor.
Drepturile tinerilor
Acum 4 ani, în cadrul unui proiect studențesc - unul dintre participanți a venit la mine și mi-a vorbit despre orientarea lui sexuală, despre chinul său, despre faptul că nimeni nu îl înțelege sau acceptă. Mi s-a rupt inima pentru acel tânăr, care a ales să îmi spună cel mai adânc secret al lui pentru faptul că atunci când îi tremurau buzele, ochii îi erau în lacrimi și fața îi era albă doar pentru că era nevoie să prezinte un proiect, eu m-am dus lângă el, l-am luat de mână și i-am zis că putem împărți emoțiile. Că și mie îmi e frică de vorbitul în public, că și mie îmi tremură genunchii, că am fond de ten pentru a ascunde cât de albă de frică sunt de fapt când vin și vorbesc despre emoții și oratorie, am mai adăugat că îmi plac pantalonii lui.
Conferință prezidențială
O vizită în Craiova nu avea cum să se întâmple fără a da „check-in” și la Planetarium. Așa că noi - toată gașca - am profitat și am vizitat Muzeul Științelor Naturale care găzduiește zona dedicată spațiului. Iar ce am găsit aici, m-a vrăjit din cale afară :)