Mihaela mi-a atras atenția prin timiditatea de care a dat dovadă încă de când am intrat în sala workshopului, deși a părut la un moment dat că ar vrea să vină să prezinte însă dintr-un motiv sau altul a preferat să mențină distanța. Mă bucur enorm că a acceptat provocarea lansată de mine în urma întâlnirii de marți și a scris un articol pe care a acceptat să îl public la mine pe blog. În cuvintele ei workshopul de automotivare despre care am povestit aici:

„Am ajuns și la facultate, unde printre multe alte small talks mi s-a propus și să scriu o carte despre viața mea. Avem aici un început, așa că dacă veți citi vreodată o carte despre viața mea să știți că de aici a plecat totul.

Aaa am uitat să menționez, prima scenă de când am ajuns la facultate: coordonatorul WS-TR fugea spre doi oameni mult prea fericiți pentru standardele mele, moment în care am realizat că cel puțin unul din ei va încerca astă seară să mă motiveze. Mi-am pus la figurat mâinile în cap și m-am întrebat oare ce caut aici… chiar nu aveam chef de un moment d de maximă iubire, totul e frumos și roz, unicornii sunt pufoși și deci tu trebuie să te automotivezi.

Am avut dreptate: ea urma să fie torționarul din acea seară, persoana fericită din exteriorul facultății își mutase pozitivismul și energia în sala de tortură.

Totul a început clasic: așteptări, care-i definiția dintre un TR și un WS… chestii de bază.

M-a șocat că totuși cerea mai multe așteptări și mai concrete… nu doar să mă automotivez, ci cum? Trucuri, cum să-mi încarc energia de automotivare, cum să-i automotivez pe ceilalți, ceea ce pare puțin abstract… pentru că auto înseamnă personal, iar restul oamenilor n-au treabă cu mine… hmmm… până să mă dezmeticesc, deja îi sorbeam cuvintele acestui model de urmat, recent descoperit.

A urmat cu strictețe lista de așteptări, incluzând fiecare punct în discuție și condimentându-l cu exemple clare, ce te făceau și pe tine părtaș din povestea de unde au venit ele.

Mi-a plăcut energia, pasiunea cu care vorbea femeia asta, i-aș spune fată, pentru că e tânără, dar are acel ceva feminin, care nu te mai lasă să o numești fată.

Unul dintre exerciții a fost să ne întrebăm un prieten trei lucruri frumoase despre noi, iar prietena mea mi-a răspuns: ”ești un om care nu judecă după aparențe și gândește înainte să scoată ceva pe gură”. Ana ne-a avertizat că o să avem tendința să negăm răspunsurile primite, însă cineva să mă contrazică în halul ălă, la câteva ore după ce o etichetasem pe Ana Marin, drept un propovăduitor al unicornilor roz a fost unul din șocurile vieții mele.

Totuși, prietena mea a avut dreptate cu gânditul și spusul… aaa ba nu, am și spus că n-am chef de stilul flower-power în seara aia. Offf… cât de mult am putut să mă înșel!

Ana Marin este un trainer de excepție, care în acea seară de miercuri ne-a ținut un Workshop despre automotivare. A început ca la carte, dar ce a urmat e de poveste… am plecat de acolo automotivată să fac o schimbare. Mi-am luat un angajament în acea seară! Față de ceilalți participanți mi-am asumat ceva banal, lipsit de importanță și poate tocmai de aceea încă n-am reușit nici măcar să mă apuc de acea treabă, în schimb am făcut multe alte lucruri, ce trebuiau făcute de mult timp!

Îți mulțumesc Ana Marin, pentru toată automotivarea pe care ai declanșat-o în mine!”

Eu îți mulțumesc Mihaela pentru faptul că ai lăsat la mine doar treaba ușoară aceea de a declanșa automotivarea, și că ai păstrat tu partea mai dificilă în care muncești și treci peste blocaje și le dai voie celorlalți și îi auzi când îți spun despre atuu-rile tale :).