Muzică sau zgomot?
Fiecare dintre noi are o trupă de suflet, care
i-a marcat copilăria sau adolescența. Pentru mine, Roxette a însemnat coloana sonoră a primei mele îndăgosteli adolescentine, apoi a primei dezamăgiri în dragoste, chiar și a celei mai recente :)). În iulie 2012 am plecat în gașcă, la Cluj pentru a îi auzi, îmi aduc aminte și acum că primele trei melodii mi-au gâdilat timpanul având lacrimi în ochișori. Avem un gol imens în stomac și părea parcă rupt dintr-un vis că în sfâșit îi aud. Deși, cu inima în bucăți fiind într-o perioadă gri a unei relații care aveam să îmi dau seama peste ceva ani că nu era ce trebuie - am cântat fiecare piesă ca și cum ar fi fost compuse cu și despre mine. Am privit cu admirație o Mărie - supraviețuitoare și un Per care încerca să țină sus genială trupă. Versurile de la „Come back before you leave” sau „Silver Blue”, îmi apar ocazional în minte și mă trezesc fredonând. Mi-am dorit tare să îi văd pentru a doua oară, pentru că a îți vedea idolii copilăriei cu ochii adultului este un moment pe care vreau să îl retrăiesc de câte ori posibil. Însă, având în vedere că starea sănătății lui Marie și ceea ce înseamnă oboseala unui turneu de calibru mondial nu se pupă, rămân în continuare cu ei pe ipod și din vreme în vreme, cu amintirile unui weekend prelungit la Cluj.
Credit foto: Joey Kyber for Pexels
Articolul vine în urma unei discuții, a unei priviri și a unei plimbări ce mi-a adus aminte de trupă. Obsesia zilelor acestea ploioase - este trupa pe ale căror versuri am iubit, plâns, râs, mers prin ploaie și crescut.
Care e trupa alături de care ai devenit adult?
