Zilele acestea am vorbit, în mai multe situații despre dependența noastră de viața socială, acel mic drăcușor care ne împinge să stăm cu mâna pe telefoane când ieșim la o cafea cu prietenii și care ne face ca în loc să ne uităm în ochii oamenilor și să le zâmbim, să alegem să le dăm un „Like” pe vreo pagină. Și uite așa, boala secolului nostru a devenit ego-ul social - adolescenții cad în depresie când nu au suficiente aprecieri la postări sau poze, am ajuns să plângem dacă fosta/ fostul își schimbă statutul din „single” în „in a relationship” sau dacă șeful ne dă „angry” la postarea despre întârzierea salariului. Și, uite așa, peste noapte, imaginea noastră despre noi depinde de cum ne tratează alții pe social media.
E drept că versiunea „web 2.0” a modificat/accentuat/dezvoltat vechi trăsături psihologice ducându-le în zone neexpuse până acum. Necesitatea de a aparține grupului este veche de când omul trăia în peșteră și dacă atunci era din motive de supraviețuire, apoi s-a transformat în zona socială pentru că suntem animale care avem nevoie de comunicare - sub orice formă. Iar în zilele noastre, cea mai mare parte a comunicării se face via tehnologie: sms, mail, rețele sociale. Și, oare luănd în vedere aceste dezvoltări relativ recente, e surprinzător că avem probleme de comunicare, de relaționare, de apartenență sau de încredere?
Un articol din 2012 din Minds Work tratează fix cele spuse de mine mai sus: Social media, ego-ul și sinele, discuția de zilele trecute mi-a adus aminte de el și valabilitatea lui continuă. Iar la deschiderea site-urilor matinale am dat peste reclama de mai jos, lucru care a inspirat scrierea acestui articol:
Și, acum avem și jucărie care să ne arate cum stăm noi, sau cei din jurul nostru, cu ego-ul social...și poate îl luăm și în oraș, așa mai aflăm lucruri noi despre cei care ne încojoară :) Sunt convinsă că vor exista liste întregi de comenzi dacă acest „mamuțoi” se materializează ;)
