Dragon din nor albastru

Era târziu, era însă prea obosită să poată dormi așa că la întrebarea „vrei să ne plimbăm cu mașina?”, a răspuns afirmativ. O făcea să râdă, fără a părea că stăruie asupra unui subiect și deși oboseala și nervii de peste zi erau prezenți undeva ascunși departe de suprafață, cuvintele lui îi păstrau zâmbetul pe chip. El părea că nu observă lupta și din când în când se mira de râsul ei. Nu i-a zis unde merg, însă au ieșit din București și la un moment dat a oprit pe marginea unui drum.
„- Coboară!”
„- Aici, în mijlocul pustietății...?”
Zâmbind la nebunia lui, a deschis portiera și și-a ridicat privirea spre cer...era senin și plin de stele, iar lună plină care îi învăluia în lumina ei o chema, așa că i s-a alăturat lui - doi străini, pe un drum uitat de civilizație, în liniște, într-o noapte plăcută de toamnă târzie. Și-a oferit răgazul de a observa cerul, de a se lăsa legănată de vântul ușor și de a privi zâmbind luna...undeva, în interior era din nou copil - acel prichindel care ar fi putut sta cu orele uitându-se pe cer, și descoperind animăluțele, formele și dragonii pe care norii îi desenau special pentru ea. Cine ar fi crezut că o plimbare în miez de noapte o va transfera cu secole în urmă, la copilul care se bucura de dragoni azurii și amiciții de o zi? Prietenia poate fi o plimbare cu mașina, momente de uitare la lună sau forme din nori sau un telefon în miez de noapte în care suspinele îți sunt însoțite de cuvinte calde despre zâmbete și momente frumoase sau despre un sărut pe creștet atunci când te aștepți mai puțin. Prietenia înseamnă o clipă, un cuvânt, un dragon din nor albastru!