Despre Millennials

pexels-photo-247819.jpeg

Unul dintre primele lucruri pe care le înveți atunci când mergi în zona de oratorie este analiza publicului, dacă nu le dai ceva care să îi intereseze te lasă vorbind singur. Atunci când mergi în partea de educație tot ce ai învățat la începuturile vorbitului în public te vor ajuta în fiecare clipă a susținerii cursului sau trainingului sau workshopului. Și dacă până acum nu ai înțeles mai nimic îți zic mai simplu, indiferent că ești orator sau trainer, întodeauna este despre ei (cei din sală) și nu despre tine. Pentru că încerc mereu să înțeleg stilul meu de învățare, dar și să mă adaptez la stilurile de învățare ale celor din jurul meu sau care îmi intră în sala de curs, citesc tot ce se poate din zona de educație. Așa că acest articol este despre stilul de învățare pe generații.

Cum probabil știi în ultimii ani s-a făcut o diferențiere acută pe generații - pe stilul fiecăruia de învățare, de integrare în societate, ce așteptări au și ce oferă fiecare.  O generație înseamnă toți oamenii născuți și care trăiesc în același timp, priviți colectiv. Se prea poate să fi auzit de termenul  „Baby Bloomers” - care sunt cei născuți după cel de al doilea război mondial, sau un exemplu de acasă generația Revoluției - toți cei născuți în România în anul 1989.

Însă ca să înțelegem mai bine este necesar să începem cu începutul, după Baby Bloomers vin înghesuiți între prezent și trecut cei din Generația X sau MTV - născuți între 1960 și începutul anilor 80, sunt generația cea mai puțin numeroasă având în vedere că pilula contraceptivă a apărut la începutul anilor 60 a făcut ca nașterile să cunoască o descreștere masivă. Generația X sunt recunoscuți pentru spiritul antreprenorial dat de schimbările rapide cunoscute în perioada adolescenței și tinereții lor. Cercetările îi descriu ca adulți activi, fericiți, care știu să obțină un echilibru între muncă și viața personală. Sunt generația în care educația a fost cu multe cutume, integrarea mamei în forța de muncă și lipsa unei implicări active în supravegherea după orele de curs a făcut ca X-ii să fie cinici, sceptici, independenți și obișnuiți să învețe în ritmul și timpul proprii. 

Lor le urmează Generația Y sau Millennials - un termen care sunt convinsă că l-ai auzit măcar o dată în ultima săptămână pentru că suntem asaltați de el din toate mediile. Sunt generația născută din 1980 și merge spre începutul anilor 2000, născuți în era internetului și a dezvotării rapide a comunicării digitale sunt recunoscuți pentru familiaritatea pe care o au față de mediile online. Tind să fie optimiști, așteaptă feedback imediat, nu sunt obișnuiți să primească feedback constructiv (negativ), au timp de atenție extrem de scurt, obișnuiți să fie cocoloșiți, orientați spre echipă și cu opinii puternice. Ca nativi digitali așteaptă ca ca totul să fie online și rapid. 

Urmează generația Z - dar pentru că vreau să te las pe un ton pozitiv nu o să enumerez calitățiile lor, ci o să îți împărtășesc un filmuleț despre cum se integrează în muncă Generația Y, cum învață și cum se adaptează. Cu facilitare grafică pe spusele lui Simon Sinek - un autor britanic, vorbitor motivațional și om de marketing recunoscut pentru cartea despre leadership, best-seller în 2009 - Start With Why: How Great Leaders Inspire Everyone to Take Action. 

 

Călător

Despre curaj