Fericire numele tău e Trolls
Încă din februarie de când am văzut că va veni filmul, știam că îmi va merge la suflet. Pentru cei din jur care sunt în zona gri sau negativă a vieții - prezența mea e un stres - faptul că mereu caut partea bună a lucrurilor, că zâmbesc prea mult și râd prea colorat sunt doar o parte dintre motivele pentru care devin și mai morocănoase în jurul meu. Este o alegere personală, așa cum eu aleg să fiu colorată, așa alții aleg tonurile de gri. Cam asta este și povestea lui Poppy - regina Trollilor - ea este mereu veselă, cântă și face oracole pentru prietenii săi, trăiește într-o lume plină de culori, și are obiceiul de a da o îmbrățișare pe oră și petreceri colosale. Din păcate, lumea lor e amenințată de Burgens - care cred că pot fi fericiți doar dacă mănâncă Trollii.
Nu voi spune mai multe decât culori, culori, iubire, zâmbete și muzică genială și TREBUIE să mergi să vezi filmul neapărat! Te vei îndrăgosti de a fi fericit și poate dacă ești gri vei deveni colorat ca și Ciot ;) aprecindu-i pe cei care îți provoacă o pată de culoare în viață ;P