Aveam de multă vreme poftă nebună de mare. Pentru mine sunetele valurilor au un efect terapeutic, așa că de fiecare dată când trec prin momente de cumpănă sau e nevoie de relaxare, chiar și câteva ore pe malul apei mă fac să mă reîncarc cu 110%. E o rețetă simplă, de care mă țin de foarte multă vreme, așa că atunci când s-a ivit ocazia prin invitația celor de la Super-Blog de a participa la Gala de premiere a ediției de primăvară am sărit la oportunitate.
Alături de aproximativ 70 de bloggeri din toate colțurile României și nu numai, m-am bucurat de a vedea că la final creativitatea și comunitatea e mai importantă decât orgoliul personal. Deși mi-am promis de fiecare dată că particip până la capăt în competiția de blogging creativ...cumva timpul, lenea, scuzele m-au abătut de la angajament. Cred că este unul dintre lucrurile principale de pe lista mea de „auto-nervi” faptul că nu găsesc o modalitate să îmi dau una pe cocoașă ca să duc lucrurile până la capăt, mai ales, că probele erau geniale! Și atmosfera de la gală mi-a adus aminte de acest lucru - din nou! Dacă vrei o provocare prin care să îți demonstrezi creativitatea și de a îți împinge limitele cu privire la subiectele abordate, la numărul de cuvinte folosite și la zgândărirea spiritului competitiv atunci aruncă o privire pe site-ul celor de la Super-Blog și pândește termenul din toamnă.
Dar, așa cum mă știi m-am concentrat pe lucrurile frumoase ale evenimentului: unul dintre parteneri a purtat un sacou pictat de mine, am văzut marea și m-am bucurat de prietenii mai noi și mai vechi. A doua parte a fost faptul că alături de cea mai bună prietenă am stat cocoțată pe un turn de salvamar și am privit marea mai multe ore în șir - așa am reușit să îmi adun o parte din gânduri și să îmi pun niște întrebări interne împotriva cărora gălăgia orașului era cel mai bun scut.
După aproape 24 de ore petrecute pe malul mării și lipsa unui răsărit al cărui soare a preferat să se lase îmbrățișat strâns de ceața deansă în loc să fie admirat de mine, m-am reîntors la București, cu promisiunea că voi reveni pentru cetățiile medievale și pentru o altă pilulă de fericire, curând!