Săptămâna trecută toată suflarea social media a fost împărțită în două tabere: prima care lăuda inițiativa și care susținea că, deși cu unele greșeli, măcar există dorința de educație a celor care consideră că a măcelări limba română este cel mai pe val trend.
Cealaltă tabără critica inițiativa și se lua de fiecare cuvânt și vedetă apărută în clip.
Din punctul meu de vedere, cred că atât vedetele prezente au avut de învățat din experiență, cât și cei care ascultă asiduu muzica celor de mai sus. Și da, chiar cred că atât celor care ascultă radiourile cu DJ pentru care limba română este în continuare un mister, iar acordarea subiectului cu predicatul le dă bătaie de cap au nevoie măcar de câteva lecții minore de corectitudine a gramatici, fie la nivel micro.
Deci, eu zic că în loc să aruncăm cu pietre, să lăudăm orice inițiativă care încurajează educația, chiar mică ;)