Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Zona de confort

Vorbesc des despre importanța conștientizării zonei de confort și părăsirea granițelor chiar dacă e doar cu jumătate de pas. Pentru că în momentul în care ai făcut acel pas, oricât de greu ar fi (și e dificil) va merita, așa îți vei lărgi zona până când întreaga lume va face parte din confortul tău. Pentru mine cel mai mare pas a fost să mă apuc de vorbitul în public. Asta pentru că a fost un obstacol pe care nu credeam că îl voi doborî vreodată! Datorită lui însă azi sunt un profesionist și o persoană mai bună!

Zilele trecute citeam despre dezvoltarea personală și importanța ei în abilitatea de a aplica la birou ceea ce înveți în activitățile pe care le ai după orele de program. Fie că vorbim despre public speaking, comunicare, design de prezentări sau un limbaj de programare – acestea te ajută să te adaptezi la birou. Și dacă te gândești, are sens. Nimeni nu își lasă viața personală la ușă, atunci când pontează. La fel, nimeni nu își lasă cunoștințele și abilitățile tehnice care îl fac un coleg de succes pe birou, la plecarea acasă. Așa că, atunci când ești interesat de o anumită activitate, sau mergi la un eveniment sau un training pe care ți l-ai ales, fii convins că vei aplica ceva și la locul de muncă! Poate așa îți e mai ușor să pășești în afara zonei de confort știind că orice pas faci te va ajuta să fii mai bun acasă, dar și la birou.

Un grafic pe care l-am văzut pe grupul de dezvoltare personală de pe facebook, m-a motivat să scriu acest articol. Uneori simți că deși ai ieșit enorm din zona de confort și ești ok cu asta, te trezești cu o provocare venită din acel mediu sigur ce te face să te simți confortabil și pare că dai înapoi, în loc să avansezi. Asta pentru că treci printr-un proces de învățare.

Mai practic!
În zona de confort ai parte de control și siguranță – aici riscul e mic, însă la fel și beneficiile.

Dacă pășești în afară, intri în zona fricii. Pentru că începe schimbarea, și oricât de curajoși suntem există o urmă de teamă. Aici ești încă afectat de opiniile celor din jur, găsești scuze ca să mergi înapoi în zona de confort și ai încrederea în sine scăzută.

Dacă însă continui să te dezvolți vei intra în zona de învățare. Aici vei depinde abilități noi, vei conștientiza extinderea zonei de confort, se va activa gândirea creativă și orientată spre soluții, vei avea încredere că poți face față provocărilor.

Următorul pas te duce către Zen, sau zona de creștere. Aici îți vei găsi un scop al călătoriei, îți vei atinge obiectivele, îți vei trăi visele și visurile. Aici te vei simți încrezător să îți stabilești noi țeluri – care te vor scoate din nou în afara zonei de confort – așa că o vei lua de la capăt.

Însă fiecare trecere prin acest proces de învățare complex, o va face pe următoarea să fie mai ușoară și mai rapidă. Și cu cât vei trece prin mai multe etape – cu atât vei deveni mai creativ în a îți găsi beneficii și a vedea oportunități de creștere în jurul tău.

Tu când ai pășit ultima oară în afara zonei de confort?