Una dintre trupele care îmi merg la suflet în orice moment al zilei este Urma. Încă de acum 9 ani când i-am descoperit prima oară - îmi ating prin sunetele lor coarda sensibilă.

La un drum lung, care mă aducea acasă după un weekend de trainig - în mașina plină, am descoperit că am în comun trupa cu unul dintre colegi - așa am devenit parteneri de concert. Și de fiecare dacă când Urma anunțau o seară specială eram printre primii care cumpărau bilete. Anii au trecut și drumurile noastre se întâlnesc mult mai rar, însă amândoi am rămas fani înrăiți ai trupei.

Pe 22 mai cei de la Urma anuțau un concert într-o locație inedită, de care auzim dar în care nu apucasem să merg-  Grădina cu filme. Ca niciodată, am lăsat pe ultima sută de metri achiziția biletelor, așa că în ziua cu pricina m-am prezentat la intrare cu două ore înaintea începerii evenimentului, convinsă că sunt încă locuri disponibile. Supriza mea a fost când mi s-a spus că este „casa închisă” având în vedere că vânduseră toate permisele de intrare...Dacă am învățat ceva în ultimii ani, a fost să nu renunț când mi se spune că „nu se poate”! Deci, nu m-am dat bătută și am început să explic la casă că am un blog, că cele mai multe articole referitoare la un concert îi au pe cei de la Urma în rol principal, că nu am pierdut nici un concert de-al lor în zona mea de existență etc, etc. Înduioșată de povestea mea și super încântată de stilul meu de poveste doamna de la casă a vorbit cu managerul locului și cu multă îngăduință și un pic de înghesuială s-au strecurat 3 locuri pentru noi. Cum zicea nenea acela? Când vrei ceva cu adevărat Universul conspiră pentru tine.

Recunosc, cu mâna pe inimă acum după multe zile de la concert, că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe Urma, pe locul doi după concertul aniversar de la Patria (încă am piele de găină când ascult piesa extrasă de acolo). Deși, pe scenă din trupă au urcat doar Mani și Sebastian, cei doi au fost însoțiți de 4 doamne - 3 corzi și un pian care, în lumina amurgului, lângă un grafitti wall și lumânări au transformat evenimentul în unul extrem de special. Cântecele care mă însoțesc în mod normal în mașină, la drumuri lungi - mi-au ajuns la inimă și mi-au adus lacrimi în ochi prin felul în care au sunat în atmosfera de vis pe care cei de la Grădina cu filme au organizat-o.

Dar seara avea să conțină încă o surpriză pentru mine. Parțial cu treabă în zonă, trebuia să îl abordez pe Mani (înseamna să vorbesc cu el pentru prima oară) pentru a discuta anumite lucruri. Așa că, mi-am băgat mâinile în buzunarele pantalonilor pentru a le ascunde tremurul, mi-am dres vocea pentru a nu avea întreruperi și mi-am luat inima (mică cât o pietricică) în dinți pentru a il saluta în timp ce era la bar. Cu zâmbetul pe buze (se pare că și în momente de tumult - a zâmbi vine natural pentru mine), l-am întrebat dacă îmi poate acorda 3 minute. Răspunsul lui a fost „sigur, Ana!”. Două cuvinte care mi-au luat orice gând coerent din cap și le-au aruncat undeva departe. Cu zâmbetul pe buze i s-a explicat persoanei foarte șocate în care mă tranformasem, că mă știe de pe pagina de facebook și că e obișnuit să îmi vadă fața în primele rânduri la toate concertele lor din București...WOW! Pentru un fan, momentul în care intri în contact cu trupa favorit este o piatră de temelie și o amintire despre care va povesti (sau măcar fanul acesta o va face) copiilor și nepoțiilor și strănepoțiilor. 

Așa că dacă până la momentul în care l-am cunoscut pe Mani eram fan Urma, am devenit apoi UBER Fan Urma :) și în continuare voi merge să îi văd live cu fiecare oportunitate pe care voi avea. Hai cu mine!