Într-o lume în continuă mișcare, în care timpul a devenit una dintre cele mai importante resurse pe care le avem simt câteodată că rămân în urmă, cu tot: cu proiectele, cu viața, cu mișcările în carieră...și toate din prea puțin timp pentru cât de multe lucruri mi-aș dori să fac.

Timp de peste 7 ani, am fost la foc automat, cariera era importantă și căutam să mă implic în toate proiectele posibile, chiar dacă asta însemna că timpul petrecut la birou era în 90% timp petrecut făcând cercetări, scriind, lucrând prezentări sau fiind în sala de curs. Weekendurile, zilele de concediu și ore de după serviciu erau dedicate voluntariatului sau activităților de învățare pentru sufletul meu. Nu mă plâng pentru că au fost ani intenși în care am învățat, cunoscut și experimentat multe, și acei ani m-au condus spre o a doua carieră și un pas în altă direcție după 10 ani în care comunicarea (marketing, relațiile publice și viața digitală) era ceea ce numeam pasiune, nu doar un loc de muncă.

O dată cu întoarcerea somnului în viața mea, au dispărut orele nopții în care puteam să stau să citesc sau să fac alte activități pe care oamenii normali erau nevoiți (din cauză de măcar 6 ore de somn pe noapte) să le facă în cele 18 ore rămase din zi. Și așa m-am trezit în fața unei dileme – cum fac eu să fie ziua mai lungă? De citit nu mai aveam timp, de mișcare nu mai aveam timp, de scris pe blog nici atât...și cu toate acestea eram mereu obosită și trăiam cu impresia că am uitat ceva, undeva, la cineva, cumva. Acela a fost momentul în care am decis să învăț să spun „NU”. O mai făcusem în carieră, când am plecat din locuri unde alții și-ar fi dat o mână și un picior să ajungă sau în relații când nu mai eram fericită, însă niciodată în alte arii ale vieții mele. Și plus, voluntariatul și sesiunile de învățare pentru mine au fost mereu ceva prioritar la egalitate cu ceea ce făceam pentru a avea venituri. 

Au trecut 3 ani de când am refuzat din motiv de timp o asociație studențească care dorea un training de...time management :). Am avut de ales între a trage de mine pentru a reuși să ajung acolo și între a le spune nu, și recomanda pe altcineva. Mi-a luat doua zile să trimit mailul. Nu mă înțelege greșit, nu consider că sunt Zeița Trainingului pe Pământ, însă există foarte puțini traineri dornici să ofere din timpul lor elevilor sau celor aflați în primii ani de formare într-o asociație studențească. Așa că atunci când vine o cerere, te gândești de mai multe ori dacă e cazul să dai un răspuns negativ - cel puțin eu așa o fac. Multe dintre lucrurile extrem de utile din viața mea le-am perfecționat datorită oamenilor care acordau timp voluntariatului: time-management, leadership strategic, lucrul în echipă, inteligența emoțională, design web, facilitare grupuri mari, etc. Pe mulți dintre traineri care ofereau pro-bono ore de training îi auzeam vorbind despre „a da înapoi altora ceea ce primești”. 

Acum revenind la a învăța să spun „Nu” - în momentul în care nu m-am mai simțit nevoită să fiu prezentă în anumite locuri de complezență: proiecte, evenimente, locuri, întâlniri cu persoane - am primit acel răsuflu de care aveam nevoie. Și nu fac asta din răutate, ci pur și simplu dintr-o schimbare de priorități și alte nevoi. A fost nevoie de o analiză atentă a lucrurilor pentru a vedea ce păstrez și ce las să plece. Dacă simți uneori că „e prea mult” pune pe hârtie fiecare lucru, proiect, eveniment în care ești implicat - apoi scrie în dreptul fiecăruia ce îți aduce (informații, relații, cunoștințe) și ce îți ia (timp, resurse sentimentale, financiare) și ia o decizie informată atunci când vei spune NU. Spune „Da” lucrurilor care te ajută să strălucești la interior și care te fac să petreci timp cu cei dragi ție.