De ce te ajută scrisul în training?
Țin de ceva vreme acest articol în drafts, și pentru subiectul acesta am zis să aștept momentul potrivit. Pentru mine scrisul a ajutat foarte mult atât în partea de design de training, cât și pe partea de livrare a lui. Acum câteva luni, în pauza de prânz una dintre amicele mele, trainer de profesie, mi-a mărturisit că nu s-a gândit niciodată să se apuce de scris și că nu știe cum ar putea să o ajute asta în carieră.
Mai jos câteva dintre motivele pentru care scrisul m-a ajutat pe mine în training:
1. Cursivitate lingvistică
Atunci când scrii un articol îți dai mai ușor seama de ticurile verbale pe care le manifești la nivel inconștient și care într-un training pot deveni deranjante pentru cei din sală. În egală măsură, la acest capitol intră și dezacordurile gramaticale. Normal, dacă te bate acordul subiectului cu predicatul, a pune niște cuvinte pe hârtie nu ajută, însă dacă ocazional mai scapi un dativ în loc de un acuzativ - în scris lucrurile sunt mai evidente în scris. La finalizarea unui articol, email sau comentariu majoritatea dintre noi citim din nou, uneori cu voce tare ceea ce am scris și reparăm acolo unde ceva ne zgârie - repetițiile îți sar în ochi sau ureche „Gen”, „așa mai departe”, „deoarece”, „cum spuneam” și te apuci să cauți sinonime ceea ce ne duce la al doilea punct al listei mele:
2. Dezvoltarea vocabularului
Prin căutarea de sinonime, chiar dacă te apuci să cauți pe dexonline - tot îți vei aminti cuvinte uitate din școală sau descoperi noi sensuri sau regionalisme sau neologisme care nu știai că au intrat în vocabularul limbii române oficial. Asta înseamnă că în cadrul unui training de 6- 7 - 8 ore vei avea la dispoziție o mulțime de muniție să explici lucrurile, sau dacă pur și simplu îți pierzi din idei te vei regrupa ușor și partea bună, nu te vei repeta. Una dintre cele mai frumoase demonstrații pe care le-am făcut într-un training de vorbit în public a fost să vorbesc despre sicriu (da, macabru dar asta s-a dat din public) fără să folosesc cuvântul. Raclă, cutie, coșciug, scrin, dulap, sarcofag, pardesiu de scânduri (asta l-am găsit pe dexonline la o cercetare pentru un film), chivot. După amalgamul de sinonime - lumea s-a convins măcar oleacă că merită să citească orice, oricând, oricum.
3. Eficiență
Trăim în lumea emoticoanelor și a prescurtărilor, iar capacitatea de concentrare a oamenilor este extrem de scăzută față de acum 5 ani. Un lucru pe care l-am învățat atât din Toastmasters, cât și din consultanța de PR a fost folosirea eficientă și eficace a cuvintelor. Fie că vorbim de scris, sau de oratorie ceea ce spui trebui să aibă un impact și să îți implice audiența în ce ai de împărtășit. Vorbim despre retorică, persuasiune, sintaxa și nu doar de alegerea cuvintelor. Prin scris, poți muta și organiza cuvintele pentru a le folosi la potențialul maxim, într-un spațiu restrăns.
Cel mai bun exemplu pe care îl pot da aici este „Discursul de lift” (Elevator Pitch) - ce poți spune cuiva pentru a îl convinge să îți cumpere afacerea atunci când ai la dispoziție între 30 de secunde și 2 minute? Eficiență maximă!
4. Prioritizare
Câteodată vrei să spui multe lucruri, dar cum spuneam mai sus spatiul fie el și sub formă de timp este redus și organizarea informațiilor în funcție de prioritate devine o abilitate pe care ți-o dorești. Ei bine, în scris - poți să urmărești acest lucru prin numărul de cuvinte sau de semne pe care îl dezvolți. Ajungi în timp spre exemplu să știi că dacă scrii un discurs de o pagină A4 cu Times New Roman de 11, la o spațiere de 1.5 vei avea nevoie de 5 - 6 minute să îl spui în fața audienței, cu inflexiuni și ritm normale, date de respirație.
5. Adaptabilitatea
Ca trainer ai parte ocazional de participanți dificili - care fie că au o zi proastă, fie că nu le place fața ta, fie pur și simplu doresc să conteste orice ai spune pentru că așa este felul lor de a fi - sunt și nu ai alte opțiuni decât să îi accepți. Scrisul te ajută la astfel de situații, pentru că îți va fi lucrat adaptabililtatea. În funcție de mediul căruia îi este adresat articolul tău, e nevoie să te exprimi diferit. Pe facebook o vei face într-un mod mai colocvial, pe LinkedIn terminologia business este recomandată, într-o revistă de femei vei folosi descrieri mai elaborate și „înflorituri” cum zic prietenii mei, pe când într-un articol dedicat bărbaților vei fi la obiect, poate cu o glumă sau două la limita. Practic folosești limbaj tehnic - doar că adaptat audienței :)
Tot aici poate intră și neprevăzutul. Dacă spre exemplu ai lucrat design-ul într-un anumit fel, și lucrurile se schimbă în teren făcând imposibilă aplicarea unui anumit segment - mintea ta nu se va bloca pentru că este obișnuită să jongleze între stiluri, tipologii și este adaptată să facă schimbări bruște. Așa încât vei găsi într-un timp relativ scurt o soluție.
6. Organizare
Poate cel mai important lucru, pe care l-am lăsat special la final este organizarea. Un articol trebuie să aibă o introducere, un cuprins și o încheiere, tranzițiile trebuie să fie ușoare și fluide. Într-un design de training, abilitatea de a face treceri ușoare pe care creierul o învăța din scris, te va ajuta să identifici eventuale noduri în firul roșu al momentului educațional. Și vei știi unde mai ai nevoie să lucrezi încât participanții tăi să aibă parte de o experiență de învățare plăcută și utilă din toate punctele de vedere.
Putem elabora și pe tema scrisului de mână și cel de pe laptop - însă într-un alt articol :) Până atunci mă apuc de exersat poate așa îmi ies articolele mai des :)