Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Toastmasters și Leadership

Sursă: Pixabay

Sunt două abilități pe care le dezvolți prioritar în Toastmasters: leadership și vorbitul în public. Dacă ești pentru prima oară la mine pe blog - găsești articole pe tema acestei organizații în fiecare vineri. Sub tag-ul Toastmasters - tratez subiecte educaționale, de vorbit în public, de management, leadership, motivare, lucru în echipă și altele. Cum săptămâna aceasta Facebook mi-a adus în față un citat pe care l-am postat acum câțiva ani, care are legătură cu Leadership-ul, am decis ca acest articol să se refere la această abilitate.

The function of leadership is to produce more leaders, not more followers.

Ralph Nadder

Este unul dintre citatele mele favorite, pentru că în fond și la urma urmei, scopul tău ca lider ești să îi susții pe alții să se ridice. Să ai abilitatea de a le arăta modalități de dezvoltare. Pentru că ai încredere în ei. Îi inspiri să devină mai buni. Pentru că le vezi potențialul. Pentru mine un lider este persoana care are o viziune, care găsește oameni cu aceeași viziune ca a lui și îi susține în călătoria lor de dezvoltare, în timp ce ea crește alături de ei. Și aici se face diferența, pentru că sunt mulți oameni care consideră că sunt lideri și susțin acest lucru verbal de câte ori au ocazia, însă acțiunile lor spun cu totul altceva. Iar într-o organizație de genul Toastmasters - unde totul este pe voluntariat, și mai vii și cu bani de acasă ca să poți fi membru se vede mult mai rapid abilitatea fiecăruia de a fi…ceva.

Acum mulți ani mi s-a spus că am abilități de leadership, dar nu de conducere. Cuvintele veneau din partea cuiva cu experiență și mi-au cam ajuns la suflet. Între timp, însă când am înțeles diferența dintre un manager bun și un lider bun, mă gândesc de fiecare dată la ele ca la un compliment. Așa cum încerca atunci și persoana să-mi explice că sunt - dar eram surdă și rănită în orgoliul propriu.

În Toastmasters se face o departajare a ceea ce înseamnă manager versus lider. Așa că am zis că mi se potrivește. Și este mediu propice de a îți dezvolta și un stil, dar și de a exersa lucrurile astfel încât să devină parte din comportamentul tău. Într-o situație ideală un manager este și un bun lider. Din păcate, realitatea este alta, chiar și aici. Însă faptul că în TM sunt departajate, îți oferă oportunitatea să înveți din ambele și speri să crești ca un lider cu buna abilități de management. De ce ai nevoie pentru a fi un bun manager? De următorul set de abilități: planificare, organizare, facilitarea unor sarcini specifice. În timp ce zona de leadership are legătură strict cu oamenii, fie că vorbim de individ sau de grupuri.

Cum poți dezvolta abilități de leadership în Toastmasters?

Ascultarea activă - fie că ai un rol de conducere în club (unde ai nevoie de abilități de management + de leadership), fie că la fiecare ședință ai un rol în care este nevoie să asculți atent și să poți oferi feedback - vei exersa. Oamenilor le face plăcere să fie auziți. Să fie înțeleși. Iar când tu le dai un feedback constructiv, într-un mod empatic, care pornește de la lucrurile pe care ei le-au spus și îi duci unde ei își doresc - îi vei inspira să facă mai mult. Arată-i că îți pasă!

Abilități de comunicare - una este să vorbești și alta e să te faci înțeles. Comunicarea înseamnă în primul rând ascultare, înțelegere, compasiune și timp. În al doilea rând înseamnă empatie, deschidere și altruism. Iar pentru ca cei din clubul tău să te privească mereu ca pe un lider, ai nevoie ca aceste lucruri să fie vizibile, de oricine. Faci asta prin discursurile pregătite, prin sesiunile de training sau prin evaluările pe care le faci. Dacă ce doreai tu să transmiți a ajuns la public înseamnă că se poate ;). Spune-le că îți pasă!

Deschis la minte. Se poate întâmpla să nu ai dreptate, sau să interpretezi greșit informații. E în regulă să recunoști. Faptul că ești într-o poziție de conducere sau nu, sau că cineva te vede ca pe un lider, nu te transformă instant în om perfect. Și capacitatea de a recunoaște și de a-ți cere iertare atunci când ai sfeclit-o te va ridica în ochii oamenilor din jur. Iar în Toastmasters mediul este propice pentru a vedea ce funcționează și ce nu. Astfel, înveți în siguranță și eviți să faci greșeli majore care să-ți afecteze cariera sau viața personală. Ascultă-i pentru că îți pasă!

Exemplu personal - nu le poți vorbi oamenilor despre creșterea abilităților sau a clubului prin asumarea de roluri, dacă tu nu o faci. Este important să fii alături de ei și să le arăți cum se fac lucrurile. Spre exemplu, vrei să crești calitatea ședințelor prin evaluări mai bune ale discursurilor, dar și în zona celor specifice. Asigură-te că ești primul care atinge standardul, ca apoi să-l depășești. Evaluează atent la dezvoltarea vorbitorului, dar și clubului și publicului. Vino cu o abordare diferită a rolurilor de evaluare specifică, astfel încât oamenii să aibă un exemplu pe care să-l poată urma. Fii alături de ei pentru că îți pasă!

Și un lucru pe care l-am observat la cei pe care îi consider lideri - toți sunt optimiști. În sensul în care înțeleg că lucrurile nu sunt roz, dar au capacitatea de a găsi soluții pentru a le îndrepta. Sau aleg să vadă și lucrurile pozitive din situația dată. Fii optimist pentru că lor le pasă!

Și acestea doar la nivel de club. Dacă vrei să mergi în organizație în roluri aflate mai sus în ierarhie, ai oportunitatea cu atât mai mult să lucrezi adaptabilitatea - fiind parte din echipe mixte, internaționale și care provin din medii profesionale diferite. Să lucrezi inteligența culturală, diversitatea, leadership-ul colaborativ și multe alte abilități necesare, și chiar cerute la orice loc de muncă.

Dacă tot am povestit despre asta, hai să vorbim un pic și despre stiluri, pentru că vei găsi multă diversitate în Toastmasters. Acest lucru te va ajută să afli cum poți colabora mai bine cu oamenii, dar te vor ajuta și să descoperi, dacă nu ai făcut-o deja, ce stil te reprezintă. TM este o adevărată grădină în care poți planta semințe și culege roade.

Există multe stiluri de leadership, însă în cele ce urmează vorbesc de două care sunt aproape de mine. Prima categorisire (ca să zic așa) este destul de ușor de identificat, iar a doua este favorita mea. Ambele pot fi ușor identificate între colegii de Toastmasters.

În 1939 psihologul Kurt Lewin a condus un studiu prin care a identificat 3 stiluri principale de lider și efectul pe care fiecare stil l-a avut asupra membrilor echipei. Stiluri diferite - rezultate diferite. Și avem:

  • Leadership autoritar sau autocratic (liderul ia decizii fără consultarea echipei, spunându-le ce și cum să facă);

  • Leadership participativ sau democratic (deși cuvântul final este la lider, acesta implică echipa în luarea deciziei);

  • Leadership delegativ sau laissez-faire (stilul este permisiv și liderul permite fiecărui membru al echipei să îți stabilească obiectivele și termenele).

Aici poți afla în urma unui test simplu ce stil e dominant în cazul tău. De ce spun dominant? Pentru că leadershipul este circumstanțial de loc, de mod și de timp. Influențat de situații și persoane, poți adopta un alt stil, însă în permanență vei avea unul care îți va fi cel mai la îndemână - acela este cel dominant.

O altă teorie este aceea a Leadership-ului situațional lansată de Paul Hersey și Ken Blanchard. Modelul a fost lansat în 1969 în timp ce cei doi lucrau la Management of Organizational Behavior. Principiul principal al teoriei spune că nu există un singur stil „bun” de leadership. Leadershipul eficient variază nu doar în funcție de persoană sau grup, depinde și de sarcină, funcție sau lucrul ce trebuie dus la bun sfârșit. Cei mai de succes lideri sunt aceia care îți adoptă stilul către pregătirea performanței și a capacității oamenilor de a lua propriile decizii Dacă îți sună interesant îți recomand trei cărți care mie mi-au plăcut enorm: Management of Organizational Behavior – Utilizing Human Resources - Hersey și Blanchard, Leadership and the One Minute Manager - Blanchard, Patricia Zigarmi și Drea Zigarmi, și One Minute Manager - Blanchard și Spencer Johnson.

Indiferent de stilul pe care îi ai sau te decizi că vrei să îl adopți, nu uita că în leadership este despre oameni și despre nevoile lor. Și ca să poți să le vezi potențialul, mai întâi de toate trebuie să îl cauți pe al tău.