Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Superblog

O să iau o pauză parțială de la a scrie articole, asta pentru a mă concentra mai mult pe zona de educație încercând să îmi iau gradul de practician de la EMCC (European Mentoring and Coaching Council). Așa că agenda mea acoperă weekendurile cu citit, evenimente, ascultare de înregistrări pentru a îmi completa educația și întocmirea dosarului de acreditare.

Serile le voi dedica pentru a doua oară competiției de discursuri online organizate de Speakings, unde sunt jurat și îmi voi folosi anii de experiență în vorbitul în public pentru a servi concurenții dornici să crească această abilitate. Ca și în prima competiție voi încerca să merg pe zona de structură și să argumentez cât mai puternic votul meu, pentru a fi un exercițiu pentru toată lumea implicată.

Și ce să vezi tot în perioada aceasta se organizează o competiție dragă mie datorită echipei care o organizează și a oamenilor fantastic de talentați pe care i-am cunoscut datorită ei: SuperBlog. Pentru că în celelalte două încercări nu am reușit să țin ritmul, anul acesta am decis că mă înscriu și scriu doar la probele unde simt că ceea ce aș putea într-un articol ar aduce ceva pentru tine cititorul meu: fie că vorbim de informații, de un produs interesant sau o companie pe care o cunosc abia acum. Și uite că pauza mea nu va fi chiar totală ci va mai apărea pe ici pe colo câte un articol :).

Dacă te întrebi ce e SuperBlog - este o competiție blogosferică, un sprint editorial pe diverse teme jurizate de companiile partenere acestui concurs. De la bloguri aflate la început de drum, până la cei cu experiență fiecare aduce cititorilor ceea ce consideră că e de interes. Fiecare probă îți oferă un brief cu cerințe pe care e necesar să le respecți în vederea obținerii punctajului maxim! Pentru că e nevoie de forjă și lucru intensiv la articole, care mai de care mai variate, și care să țină cont de ceea ce dorește compania pentru care scrii.

Așa că așteaptă-te în următoarea perioadă la mai puține articole din partea mea, dar mai diferite :) iar acum înainte să dau publicare stau să mă gândesc dacă îi voi trimite sau nu Claudiei acest articol, pentru a mă pune pe lista de bloguri participante….