Unul dintre filmele care mi-au plăcut foarte mult și despre care nu am scris la momentul respectiv, deși aveam ceva în draft este „The Theory of Everything” povestea lui Stephen Hawking. Catalogat ca una dintre cele mai fantastice minți ale secolului acesta, fizician teoretician și cosmolog este recunoscut pentru teoriile lansate despre găuri negre și cum acestea emit radiații, dar și ca primul care a lansat o teorie cu privire la cosmologie formulându-o ca o uniune dintre teoria generală a relativității și mecanica cuantică. Însă, dacă nu erai pasionat de asta cu siguranță îți vei aminti acel savant în scaun cu rotile care vorbea cu o voce robotică. Acest lucru se întâmpla pentru că fusese diagnosticat încă de tânăr cu ALS (Amyotrophic lateral sclerosis) sau boala lui Lou Gehrig sau boala care a dus la Ice Bucket Challenge, care a devenit virală acum ceva vreme. Boala este generativă (adică progresează cu trecerea anilor) și se manifestă prin moartea neuronilor care controlează mușchii voluntari. Caracterizată prin înțepenirea mușchilor, spasme și ulterior prin slăbirea lor - lucru care duce la dificultate în vorbire, înghițire și ulterior în respirație, spre finalul vieții Hawking putea vorbi cu ajutorul unui singur mușchi rămas funcțional, în falca la care avea atașat un computer. Cum azi dimineață prima știre pe care am citit-o a fost despre încetarea lui din viață, la vârsta de 76 de ani, am zis că acest articol e musai să vădă azi lumina zilei.

Recunosc că deși nu sunt extrem de pasionată de știință, îmi găsesc fascinația în oamenii care fac o poveste și cărora le strălucesc ochii atunci când vorbesc despre ea. Așa este și cazul lui Hawking, ale căror discursuri le-am ascultat ocazional, în momente de cercetare pe diferite subiecte. Așa cum era normal, atunci când a apărut filmul l-am văzut știind că va răscoli în mine lucrurile. Dacă mă cunoști personal, știi deja că nu judec oamenii din jurul meu și caut să nu pun ștampile, ci îmi ofer oportunitatea de a îi cunoaște și lăsa pe ei să îmi arate ce doresc. Ei bine, pe durata filmului m-am regăsit de multe ori întrebându-mă dacă eu aș fi procedat la fel, în situația dată sau dacă aia a fost cea mai bună alegere sau cum au putut să facă așa. Filmul se bazează pe cartea „Travelling to Infinity: My Life with Stephen” scrisă de prima soție a savantului, Jane. Filmul are din punctul meu de vedere toate momentele cheie și este extrem de echilibrat, conținând în egală măsura și versiunea lui S.H., nu doar a soției. Așa că dacă vrei să vezi o peliculă care să te facă să îți pui întrebări „The Theory of everything”. 

Pe lângă film, îți recomand să pui pe lista de lectură și cartea „A Brief History of Time” pe care o găsești și tradusă în limba română. Te las cu o coloană sonoră cântată de teoretician: