Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Natura Fest

Pe 5 și 6 iunie, în Cișmigiu, a avut loc Natura Fest. Concerte la iarbă verde, un om gigant din pet-uri care se lumina dacă pedalai la două biciclete și mulți, daaar mulți copii. Pe lângă toate inițiativele verzi de la reciclarea creativă la diverse metode de training, seara se țineau concerte pe o scenă de înălțime de 50 de cm - lucru pe care l-am găsit ingenios, pentru că era ca o petrecere la iarbă verde, la care țineau cântare niște amici. O inițiativă extrem de interesantă, pe care am salutat-o cu prezența, alături de colegii de club din Toastmasters.

Sursă foto: Natura Fest Facebook

Printre trupele care au urcat pe scenă s-au numărat The Amsterdams, Toulouse Lautrec, Les Elephants Bizzares și Grimus. În următoarele rânduri aleg să povestesc despre concertul clujenilor  unu - sunt ardeleni de-ai mei ;) și doi - ceea ce fac atunci când sunt pe scenă este de fiecare dată o poveste cu mult cântec.

Deși, îi mai ascultasem ocazional prima experiență live cu cei de la Grimus a fost în cadrul unui B'estfest. Într-un cort bătut de soare, pe o scenă rotundă, la 150 de grade aveam să văd ce înseamnă dedicație și respect pentru public. Cu o mulțime de oameni care erau într-un du-te-vino continuu și o mână de fani care în ciuda saunei oferite de locație, și-au păstrat locul lângă scenă, am privit cu uimire cum vocalul, transpirând la fel ca noi și-a oferit sufletul cântând. Ne-a făcut să ne simțim ca la o petrecere din liceu, pe când ne strângeam la unul din gașcă ai cărui părinți plecau peste weekend și ne apucam să cântăm până dimineața. Pentru că prietenia strânsă dintre membrii trupei, vizibilă cu ochiul liber s-a extins ca o mantie invizibilă și ne-a cuprins pe toți cei prezenți.  Ăsta da concert aveam să spun plecând spre scena unde cântau trupe internaționale de renume, care bifau încă un oraș pe harta turneelor. Însă, pentru cei de la Grimus și spectatorii lor cele 40 de minute petrecut împreună a fost un schimb de emoție, de respect și de aducere aminte peste ani și ani. 

Au trecut ani și aveam să îi revăd la ei acasă! După o campanie extrem de agresivă a clujenilor de a fi votați ca trupa care să cânte în deschiderea celor de la Roxette, Bogdan și compania și-au onorat publicul cu un spectacol demn de o trupă internațională. Ceea ce îi scoate pe cei de la Grimus din mulțimea de trupe care cântă live la noi este metoda vocalistului de a fi aproape de public. Făcând să turbeze echipa de securitate, dl Mezofi ia microfonul cu el în public și fie cățărat pe gardul de protecție, fie așezându-se pe scaun lângă un spectator te face să simți că ești parte din ceea ce se întâmplă pe scenă, și nu doar un simplu plătitor de bilet. Am ales o poză din 2012 care să nu îți pună imaginația la încercare și să vezi ce vedeau cei de la Grimus de pe scenă.

Sursa: Urban.ro

Întorcându-ne în prezent și cu cele două experiențe anterioare Grimus, eram tare curioasă ce aveam să văd la Natura Fest. Și nu am avut mult de așteptat pentru că după primele piese Bogdan a venit pe iarbă în mijlocul fanilor și a oferit oportunitatea oricui voia să își facă un selfie cu el, toate în timp ce nu a pierdut o notă sau nu a falsat un sunet.

Sursă foto: Natura Fest

Recunosc, m-au cucerit definitiv și la fel ca în cazul celor de la Urma (să aibă oare legătură că ambele trupe sunt ardelene) voi merge oricând la un concert de-al lor fără nici o apăsare pentru că știu, cu siguranță că va fi ceva ce îmi va merge la suflet. Sunt convinsă că vor ajunge departe dacă își păstrează stilul acesta....Egretta este prima piesă a lor care a ajuns în căștile mele, așa că era normal să o aleg coloană sonoră a acestui post.