Ea privea fascinată bălțile pe care ploaia le lăsase în urmă, el ținea umbrela încercând să o protejeze în timp ce pașii ei se jucau și călcau apăsat în fiecare zonă de apă, râzând apoi ca un copil de 5 ani. El o privea fascinat întinzând mâna către ceafa ei a tras-o către el brusc, încercând să îi captureze zâmbetul și să îl facă doar al lui. Egoist voia ca acel moment să fie doar pentru privirea lui, și nu a trecătorilor, nu a ploii, nu a universului, a lui! În acel moment, sub umbrelă în timp ce îi atingea buzele curbate de râs, era parte din el complet, și se putea scălda în aceea energie de licurici pe care o adora la ea și pe care ființa ei o transmitea în jur de fiecare dată când zâmbea. Atunci, acolo, așa era a lui, încătușată sub o umbrelă într-un sărut care îl făcea să se simtă stăpânul lumii. Super puterea ei era să scoată din el cele mai ascunse dorințe de a o ține lângă el mereu pentru a se bucura de lumina ei. Până să o cunoască nici măcar nu știa că îi este frică de întuneric! Super puterea lui era să o facă să zâmbească, în zilele în care lumea încerca să îi rupă aripile. Până să îl cunoască pe el, nu știa că magia protecției este reală!