Așa cum cei mai mulți dintre co-naționalii mei sunt acum la capitolul „Îndopare pascală”, așa eu am simțit nevoia să scriu articolul acesta, ce stă în drafts de mai multe zile.

Aseară, conform tradiției am mers să iau Lumină - așa cum se obișnuiește la ortodoxie. Mai mult târâtă de mama din dotare, am decis că e musai dacă tot merg pentru 5 minute să fac și o analiză atentă a celor care veneau acolo, spășiți și copleșiți de sfințenia momentului. Ei bine, cuvinte răstite, împunsături și frustrări ieșite la iveală prin ton și cuvinte atunci când cineva lua lumină de la altcineva și lumânarea primului se stingea...automat vina era a persoanei care venise să se lumineze, ritual urmat evident de cuvinte adresate fără persoană, așa în neant cuiva, deși în cercul dialogului erau doar cei doi ce împărțeau tradiția.

Nu sunt biseriocoasă, și cu excepția unei perioade când suspinam după un nene care cânta în corul bisericii și dăduse peste mine pasiunea de a face cruci, nu încurajez această practică. Cărțuliile după care toată mulțimea credinciosă și care face mișcare manuală de fiecare dată când trece pe lângă o clădire bisericoasă propăvăduiesc bunătatea, încurajează iubirea aproapelui și aruncarea pietrei doar de acel care se află fără de păcat. Însă ce gloata credincioasă face zi de zi, inclusiv la sărbători și în biserică este atât de departe de ceea ce propăvăduiesc încât nu poate decât să te scârbească: nâvala și înghesuiala de la aghiazmă - subiect suprem de știri în zi sfântă, crimele făcute de cei care ar trebui să fie exemplu prin simplu fapt că îmbracă straie și propăvăduiesc cuvinte de dragoste, apropiere și altele - vorba „fă ce zice popa, nu ce face el” este azi mai actuală ca niciodată, sau dările pe care biserica le percepe pentru o megalomanie a unui prelat a cărui frustrări de preamărire se văd în fiecare mișcare a veșmintelor aurii ce le poartă - unde sunt spitalele și școlile pe care biserica ar trebui să le susțină și în care milioanele de euro necesare pentru construcția Apocalipsei Bisericești ar putea să ofere șansa la tratament și educație pentru sute, dacă nu mii de oameni?

În aceste condiții cred că suntem pe drumul greșit - atât timp cât ne dăm creștini, însă ne înghesuim să dăm cu pietre, să umilim și să facem rău - undeva, între tradiție și megalomanie am uitat să fim oameni, iar biserica nu mai învață de mult acest truc. În agnosticismul meu prefer să dau de pomană, să fac voluntariat și să dăruiesc zâmbete și clipe frumoase, celor cărora viața și vecinii credincioși - mult prea ocupați cu datul din coate la coada pentru puparea icoanelor - le-au întors de mult fața. Mie îmi e clar că felul meu de a fi nu și de a vedea lumea se potrivește cu ceea ce oferă zilele noastre calea evlavioasă ca nuca în perete, că dacă era în cozonac mergeam strună.

Până atunci du-mă la biserică și eu voi arunca o vrajă asupra ta ;)