Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Începe Festivalul Filmului European

De ce îți spun asta? Pentru că cele mai bune filme care îți rămân întipărite în inimă și în minte,  nu le vei găsi nici pe torenți, nici la mall, le vei vedea în cinematografele care găzduiesc Festivale. E drept, la metrajele înscrise în competiții nu vei primi întodeauna tone de efecte speciale și nici nu vei avea parte de clasica rețetă de succes a blockbusterelor de peste ocean, însă vei da peste regizori cu viziune, peste actori cu talent și peste povești mișcătoare care îți vor ridica întrebări la afișarea distribuției.

Adevărata experiență pentru cinefili este dată parțial, de o parte din filmele de la Oscar, însă restul vine din competițiile deja vestite cum sunt cele din Berlin, Cannes, Veneția sau Toronto. Ca să îți dau câteva exemple de filme excepționale care au ajuns pe ecranele din România abia după ce au avut tone de premii prin festivaluri: California Dreamin', 3, 2, 1 sau Slamdog Millionaire. Altele au avut o viață extrem de scurtă pe ecranele noastre cum a fost Concertul sau Hotel Rwanda, deși au avut premii primite în diferite compeții - povești puse în valoare de imagine (fără retușuri digitale majore), de actori prin talent și de regizori prin viziune.

Dacă până acum nu ai trăit experiența unui eveniment de gen, acum ai șansa să recuperezi :) Festivalul de Film European își deschide mâine porțile la București iar până pe 14 mai ai ocazia să vezi pelicule pentru toate gusturile. Și, nu doar capitala beneficiază de cultură, pentru că cea de a 19 ediție a evenimentului va avea loc și în alte 4 orașe ale României, printre care și posibila Capitală Culturală Europeană a anului 2021: Craiova - 15-17 mai, Tirgu-Mureș si Iași - 22-24 mai și Hunedoara - 29-31 mai. 

Personal, din lista de filme ți-aș recomanda trei dintre pelicule, știu că în provocarea celor de la Blogal Initiative era vorba despre un singur film despre care să îți vorbesc, însă după ce m-am uitat peste trailere și povești, cu greu, am reușit să restrâng lista la doar câteva:

  • „Trespassing Bergman” - un elogiu adus marelui regizor, actor și scenarist Ingmar Bergman, un om care viziona 3 filme pe zi și avea o colecție personală de peste 1711 casete video. Aici îi vei vedea povestind pe Woody Allen, F.F. Coppola, Ridley Scott, Lars von Trier sau Robert De Niro.

  • „Miss Julie” - unde îi vei vedea pe Jessica Chastain și Colin Farrell într-o poveste a seducție cu luptă aprigă pentru dominare și putere, din Irlanda anului 1800.

  • „Reuniunea” - unde o să asiști la o clasică reuniune de colegi și la cum aceasta scoate la iveală experiențele neplăcute ale trecutului. Rolul principal, regia și scenariul aparțin Annei Odell, o suedeză de 42 de ani cu multiple premii la răboj.

Cu speranța că poate prind avionul spre Lisabona prin articolul acesta pentru a mă bucura din sală de Festivalul de Film Românesc (Festo do Cinema Romano) care va avea loc în orașul portughez în noiembrie, te las cu recomandările ca să ai ce să faci în weekend, dar și cu trailerul primei pelicule pe care eu aș vrea să o văd: