Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Gusturi comerciale

Am gusturi comerciale, adică sunt fan al seriei Avengers sau pot oricând să citesc o carte siropoasă. E drept, că ador filmele de artă, care te pun pe gânduri când ieși din sala de cinema sau metrajele scurte care îți fac gol în stomac și dacă e de ales între a citi cartea și a vedea filmul, poți fi sigur că voi alege mereu prima variantă. Însă, asta nu mă împiedică, ca din timp în timp să îmi golesc mintea la un film simplu, fără substanță menit să te facă să te relaxezi :)

Am avut câteva zile care mi-au permis să fac orice, așa că „comerciala” din mine a zis să cedeze isteriei generale și să se uite la mult hulitul/adoratul „50 shades of Grey”. În luna februarie feed-ul meu de facebook s-a împărțit în două tabere - cei care au iubit filmul și cei care aruncau cu roșii în ecranizare.

Din propria mea experiență cu Eragon, serie de cărți pe care le-am devorat, văzând filmul am fost roasă pe la interior de proasta ecranizare, plecând cu lacrimi de dezamăgire din sală. A urmat apoi „Eat, pary, love” - un roman atât de drag mie încât l-am făcut cadou de 10 ori și a cărui ecranizare m-a făcut să părăsesc cinematograful după primele 15 minute. Așa că înțelegeam tabăra hulitoare, însă văzând nebunia declanșată și de carte și de film a fost imposibil să nu devin curioasă.

Am văzut trailerul în primă fază și mi s-a părut un film erotic și atât, iar cum nu citisem cărțile am zis să îi dau o șansă. Cu excepția coloanei sonore (care a urcat rapid pe Ipod :)) mi s-a părut extrem de slab...un soft porn, cu înclinații sado-maso cu o actriță inspidă și un actor care nu prea avea aer de Dominator, însă pe care costumele stăteau impecabil și sexi. Și totuși după te uiți la el în serialul Once Upon a Time unde personajul lui are barbă - vei vedea și partea lui întunecată :P.

Însă, fanii cărții erau de neoprit - una dintre cele mai bune trilogii erotice citite vreodată. Personaje extrem de bine conturate, scriitură de calitate...mă să fie! Așa că, deși cu un gust amar în gură după film am zis să dau o șansă și primului volum. După 10 ore l-am terminat, cu mici pauze de cafea și mâncare - dar cam atât, nu am lăsat din mână computerul. Adevărat, cartea este una erotică, însă foarte bine scrisă - ușor de citit și captivantă. 

Și uite cum curiozitatea de a afla mai multe despre ce înseamnă un război între tabere m-a împins să citesc un stil pe care credeam că l-am abandonat în liceu :). Recunoasc că probabil la terminarea celor 3 volume mă voi întoarce la cărțile de psihologie, motivare sau dramă, care îmi aduc un plus valoare - însă, momentan mă bucur de o lectură lejeră cu mister, sex și drame psihologice :).

Cât de decizi dacă îmi spui ce carte citești în perioada asta, îți fac o recomandare muzicală din coloana sonoră a filmlui :) Avril Lavigne cu „I give what you like”