Una dintre discuțiile cu terapeutul este rezolvarea nevoii mele de a fi normală - adică în standarde. Cu o personalitate destul de dificilă, și prin felul meu de abordare a lucrurilor, mereu mi-am dorit să fiu altfel, pentru că modul meu îi făcea pe ceilalți să se gândească la felul în care ei văd lucrurile, făcându-i de multe ori defensiv la adresa mea considerându-mă o persoană draconică doar prin faptul că știam ce voiam și făceam ce îmi doream. Motiv pentru care firea mea analitică, a identificat lucrurile și s-a concentrat pe partea negativă devenind și eu la rândul meu defensivă. În capul meu dacă ești bun la ceva, ceilalți nu te vor plăcea.

Anii au trecut, și în continuare când mă uit în oglindă văd o persoană diferită de ce văd cei din jurul meu. Oricât de mult m-am apropiat de greutatea ideală atunci când mă privesc mă vad doar la 120 de kilograme. Când primesc un compliment cu privire la abilitățile mele profesionale, primul meu impuls este acela de a aduce argumente pentru a le demonstra celor din jurul meu că nu au dreptate că sunt normală - orice ar înseamna asta. Printre realizările pe care le-am obținut în perioada terapiei a fost acest mic pas de a îmi ține gura și de a învăța să accept complimente. Undeva, cumva am acceptat că sunt diferită și că e frumos să fie așa, pentru că ghici ce? Fiecare e diferit, și tocmai prin asta sunt parte din standarde! Și sunt fericită cu felul în care lucrurile s-au așezat, îmi trăiesc pasiunile zilnic și chiar și atunci când am zile aglomerate la birou, plec cu sentimentul că îmi place ceea ce fac. 

Recent mi-am schimbat din nou locul de muncă, am plecat după o perioadă foarte scurtă de la fosta corporație pentru că nu făceam ceea ce îmi plăcea. Fusesem aleasă din 200 de persoane, dădusem probă tehnică și urma să lucrez mult pe partea de training în zona de Leadership și Management - suna ca realizarea carierei mele! Nu a fost să fie, așa că deși poate unii nu m-au înțeles, am plecat fără a avea ceva la schimb! Am spus stop, nu îmi place, nu mai vreau să vin! Am avut susținerea alor mei, care au înțeles de mult că dacă nu sunt fericită cu ceea ce fac influențează în mare parte felul în care sunt - mama mi-a zis  ”nu mai merge, vei găsi altceva, sănătatea e mai importantă, iar tu dacă nu îți place ce faci, te îmbolnăvești!” el mi-a zis: „ești tristă, ești obosită și ești deprimată, nimic nu merită asta. Rămâi acasă, vom face să fie bine! dacă nu ți se folosește potențialul nu e cazul să rămâi acolo! O altă companie va fi fericită să te aibă.” E drept că nu compania avea vreo vină, mă alăturasem ei într-un moment neoportun în care deși îmi erau foarte apreciate abilitățile, nu prea știau ce să facă cu ele. E greu cu schimbarea! Așa că am plecat, închizându-mi poate porți pe care speram să le las deschise. Însă, viața merge mai departe. După tone de interviuri cu diferite companii mai mari și mai mici, într-un final am ajuns într-o companie în care mai încercasem acum ceva ani să ajung, pentru că este unul dintre cei mai doriți angajatori. 

De câțiva ani dacă sunt întrebată ce fac, spun că sunt om de comunicare și trainer. Partea de marketing, PR duse și în zona de digital, precum și partea de educație formală și non-formală pentru adulți și copii sunt cele două mari iubiri ale mele în zona de carieră. Acum, pentru prima oară le fac pe ambele în același loc. E o provocare continuă, pentru că atunci când îți place ceea ce faci, vrei ca totul să iasă bine și să fie la superlativ. 

Schimbarea de care vorbeam în al doilea paragraf s-a datorat și faptului că în cariera mea am avut noroc să dau peste oameni care au crezut în mine, și care mi-au încurajat creativitatea. Și care au avut grijă să îmi ofere feedback constructiv și să îmi arate că au încredere în mine, iar pe lângă asta să îmi ofere mereu căi de a mă dezvolta, dar și de a îmi spune mereu atunci când eram prea dură cu mine că nu e cazul. Mentori - că despre ei este vorba, pot veni sub diferite forme, în diferite momente ale vieții, din carieră sau poate să fie chiar omul cu care împarți patul - ei sunt cei care văd în tine lucrurile frumoase, și le încurajează să iasă la suprafață. Și care atunci când tu nu crezi în tine, o fac ei dublu. 

Sunt o persoană pozitivă, și citesc mult despre asta, însă sunt în egală măsură realistă. Din acest motiv, am ales să accept că sunt o persoană diferită, care uneori deranjează prin curajul de a își asuma lucruri sau de a le face diferit de norma pe care fiecare și-o alege sau pe care societatea o impune. Însă, în egală măsură e nevoie ca toată lumea să înțeleagă alegerea - da, mi se întâmplă lucruri nasoale, am întâlnit oameni negativi și am avut întâmplări mai puțin frumoase, am ales de fiecare dată să aleg să învâț din ele, nu să mă las consumată de energia lor. 

Acest articol este un amestec de gânduri și credințe, scris într-o duminică dimineața în timp ce mă bucur de cafea. Nu este un manifest la a fi diferit sau pozitiv, ci de a accepta felul în care ești cu bune și cu rele, în egală măsură cu a-ți găsi oameni care să te inspire și să vadă în tine (atunci când tu uiți să o faci) acele bucăți minunate pe care le ai. Ca lucrurile frumoase să se înâmple, e nevoie să accepți că ele există, în egală măsură în care există și lucrurile mai puțin frumoase. Totul depinde de felul în care tu decizi să le vezi, înveți, accepți! Fii diferit! :)