Cumva totul a început cu pasiunea mea pentru fonturi și pentru cum alegerea lor influențează comunicarea pe care o faci. Acestea au mare legătură cu designul, și de aici până la a studia mai mult e doar un pas. Încă dinainte să devin posesoare fițoasă de Apple, am apreciat ce înseamnă designul. În urmă cu mulți ani, la primul laptop, auzeam vocea mamei care îmi spunea "ia-ți Apple, că e bun! Ăia cu mărul sunt cei mai tari, adu-ți aminte ce zicea unchi-tu" unde unchiul menționat, stabilit în Germania,  lăuda produsele americane încă de pe vremea când mergeam de-a bușelea. 

Mai târziu, trăind cu un designer în casă discuții despre Massimo Vignelli sau Karim Rashid sau Dieter Rams erau destul de dese, așa încât ceea ce învățasem superficial în adolescență, am început să aprofundez. Așa am revăzut filme ca Helvetica sau recitit cărți ca Redesign Yourself cu minte matură, și aveam cu cine să fac schimb de impresii despre fonturi, bașca am mai și descoperit unele noi. 

Zilele acestea, prin momente în care somnul era pe la alții am revăzut acest discurs/documentar al lui/despre Massimo Vignelli - și am zis că e musai să îl împărtășesc cu tine. Stătea de ceva vreme pe blog, în drafts, în speranța că la un moment dat voi avea mai mult timp să scriu despre el și despre ce mi-a plăcut mai mult.

Însă, timpul este relativ și lucrurile o iau razna cu viteza unui asteroid așa încât fără să mai stau mult pe gânduri dau publish și pasez la tine leapșa de a îmi spune dacă te-a inspirat și dacă acum te gândești mai mult la lucrurile minore pe care altfel le luai de-a gata.