Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Corona plătește cu plastic

Sursă foto: GD_PR pe Twitter

Corona a lansat zilele acestea o campanie super interesantă pe care am vrut neapărat să o împărtășesc cu voi deoarece are legătură cu poluarea și felul în care plasticul pe care îl folosim distruge ecosistemele din jurul nostru: oceane, mări, lacuri și râuri – fără a vorbi de restul. Intitulată „Plătește cu plastic” vei putea achiziționa în anumite baruri și retaileri berea Corona contra deșeuri din plastic (pet-uri sau pungi ar fi niște exemple), în loc de bani. Dacă ai în plan să vizitezi Mexic, Brazilia, Italia, Spania sau Columbia în viitorul apropiat caută barurile și fă un gest frumos pentru planetă, sau un cadou pentru viitorul nostru.

Pe 8 iunie s-a sărbătorit Ziua Internațională a Oceanelor motiv pentru care Corona a lansat și comunicatul de presa care vorbea despre „Plătește cu plastic”. Pe lângă asta, prin parteneriatul pe care îl au cu cei de la Parley for the Oceans – compania și-a asumat ca la fiecare pachet de 6 beri (ediția limitată făcută din materiale reciclate) vor curăța câte un metru pătrat de plajă (100 de insule până în 2020). Cu ajutorul a 25.000 de voluntari Corona și ONG-ul au curățat până la acest moment peste 3 milioane de metri pătrați de plaje, având ca scop alte 2 milioane pentru această vară. Spotul dedicat igienizării îl poți vedea mai jos și vei recunoaște vocea lui Thor (Chris Hemsworth), Diego Luna (unul din actorii de origine mexicană pe care l-ai putut vedea în Narcos), Ramon Navarro (surfer profesionist și ambasador al Patagoniei pentru ocean) and Nashla Bogaert (actriță columbiană și influencer pe Instagram).

Campania de igienizare a plajelor are loc în luna august a anului acesta în 9 țări dintre care Mexic, Marea Britanie, Canada, Italia, Spania si Brazilia. E un lucru bun că sunt campanii care pleacă urechea la ceea ce își dorește generația Z și într-o mare parte și generația Millennials și iau atitudine cu privire la lucrurile care contează pentru ele. Consumatorii tineri doresc să consume produse de la producătorii care au cauze pentru care luptă și care își fac strategie din a se implica civic într-o manieră care dă notă că le pasă.

Pentru tine ce este important?