Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

Conducere defensivă

Au trecut mulți ani de când lucrând pentru Banca Transilvania am participat la un curs de conducere defensivă organizat pentru cei care foloseau mașini de companie mult în interes de serviciu. Experiența de două zile a rămas una dintre cele mai utile pe care le-am trăit. Da, nu am zis frumoase, impresionante sau alt superlativ, ci am folosit util. Ceea ce am învățat de la distanța necesară de frânare, la cum redresezi o mașina pe gheață, cum ții mâinile pe volan pentru a te asigura că indiferent de ce se întâmplă poți păstra controlul mașini, la cum ieși dintr-o mașină în caz de impact – fiecare bucățică m-au ajutat să devin un șofer mai bun și de multe ori să evit incidente, fără însă a renunța la condusul sportiv.

Acum doi ani alături de Smartfan am organizat pentru membrii clubului o zi la Academia TITI Aur – cei de aici au fost mai mult decât deschiși de a ne explica câteva reguli și a ne trece prin simulatoarele lor astfel încât să înțelegi ce înseamnă un impact frontal la 60km/h sau ce înseamnă să te dai peste cap cu mașina în urma unui accident, fiind nevoie ulterior să ieși singur din autovehicul. 20 de șoferi și câteva ore petrecute alături de instructorii Academiei, ca apoi să ne dăm pe circuitul lor învățând într-un mediu sigur mai multe despre mașinile pe care le conducem. Ai spune până aici că nu e mare lucru, nu?

Ei bine, după ce te răstorni o dată, de trei ori, de șapte ori cu mașina și te oprești cu susul în jos fără a reuși să te orientezi unde ești și ce ți s-a întâmplat, parcă ai vrea să știi cum să ieși din mașină fără să îți rupi ceva. A îți da drumul la centură, când tu ești când ești contra gravitației, nu prea știi cum să te asiguri că ai puncte de sprijin și după ce ai supraviețuit să îți rupi o vertrebră când încerci să ieși din mașină este un alt moment în care realizezi că un astfel de curs ți-ar prinde bine. Nu mai zic ce se întâmplă dacă NU porți centura.

Echipa care s-a ocupat de 30 de zbuciumați smartiști a avut grijă să ne explice și să se asigure că exersăm de suficient de multe ori fiecare mișcare, pentru a înțelege cât de importante sunt deciziile pe care le luăm sub impulsul unei clipe. Am văzut ce înseamnă un impact frontal cu ajutorul simulatorului, o mașină reală, în care intri și care pe o porțiune de câțiva metri se oprește brusc. Apoi ne-am „răsturnat” cu mașina și am aflat cum să ieșim în siguranță dintr-o mașină care rămâne blocată pe plafon, cu roțile în sus - așa cum am văzut de multe ori în filme. Am aflat cum să spargem geamul, fără să ne rănim pentru a ieși din vehicul. Instructorii ne-au reamintit regulile prin care scoți o victimă dacă nu ai opțiunea de a aștepta ajutor specializat.

După ce am trecut prin astfel de cursuri, aș face obligatoriu la școala de șofer proba conducerii defensive cu tot ce înseamnă ea – de la ieșitul dintr-un vehicul avariat, la frânare cu sau fără ABS, la mersul în condiții de gheață – până la frânarea la punct fix. Ar fi cu siguranță mai puține incidente pe stradă, iar cei care acum conduc sub impresia că sunt siguri pe șosea neconștientizând ce pericol sunt pentru ei, dar mai ales pentru ceilalți participanți la trafic s-ar gândi de două ori.    

De unde a venit acest articol? Pentru că sunt din nou în vizitată la Titi Aur și le mulțumesc tuturor pentru deschidere, începând cu Florin și terminând cu doamna care a scris extrem de frumos voucherul cadou care a ajuns la sărbătorit. Și pentru că sunt în cafenea uitându-mă la mașinile de pe circuit. În jurul meu cursanții (unii veniți din propria inițiativă, alții trimiși de prieteni) povestesc despre probele de frânare pe carosabil umed, cu și fără ABS, control al mașini pe gheață, frânare de urgență la punct fix, și ce util ar fi fost să facă asta la școala de șoferi. Așa că recuperez și să îți recomand pentru tine, sau pentru cineva apropiat un curs de condus defensiv. Vei experimenta lucruri, care la un moment dat ar putea face diferența la secundă între o decizie de viață și de moarte. Pentru mine știu că au fost 4 de astfel de cazuri, în tot atâția ani.