Îmi aduc aminte prima mea vacanță! Nu cred că aveam mai mult de 10 ani când mama a insistat să merg alături de colegii de clasă într-o tabără la mare, în perioada verii. Dornică de aventuri pe coclauri, nu în cadru organizat nu am fost un mare fan al inițiativei. Însă, pentru că vorbisem pe finalul anului școlar în clasă de planurile de vacanță, și majoritatea colegilor mergeau într-o tabără - am zis „Fie!”.

Am ales Eforie Sud ca destinație pentru că până să mă convingă ea pe mine de beneficiile pe care le are o tabără la mare, alături de clasă, era singura ofertă rămasă. Majoritatea din gașca mea mergea aici pentru că era coordonată de profesoara noastră - mare organizator de astfel de sindrofii. Pe vremea aia vacanța cu Christian Tour era doar un vis!

Am coborât din tren și mi-a plăcut că aveam de mers printr-o stațiune verde cu multe căsuțe – și aerul adia printre frunzele copacilor, iar din loc în loc soarele pătrundea suficient încât să facă o gașcă de 40 de copii nerăbdători să ajungă la mare!

A fost o săptămână în care dreptul la vacanță a fost exercitat de toată lumea:

• colega Georgiana – blondă, înaltă ușor plinuță, fără simțul umorului și care prefera să stea singură pe pătură a ales să stea non-stop la soare fără cremă de protecție, oricât ar fi încercat cineva să o sfătuiască altfel. În ziua 4 părinții au venit să o ia, plină de bășici pe piele de la faptul că se bronzase excesiv, dar mândră de faptul că toată vara va arăta superb în rochie.

• colegii Robert, Dragoș și Florin au stat în hainele de stradă la plajă. Și nu pentru că protestau împotriva bronzului Georgienei. Cu o seară înainte, folosiseră obloanele să pună la uscat vestimentația de scăldat. Cazată fiind la etajul 1, în camera de deasupra celei ocupată de ei am considerat a fi o glumă bună să le ud toate hainele de pe sârmă. Dimineața costume și prosoape de baie - fleașcă! Chiar și lucrurile pe care le folosiseră cu o zi înainte să meargă la mare – erau de nefolosit! Așa că ziua lor de bronz s-a transformat în „ziua când am stat îmbrăcat la plajă”

• rochia mea de scufiță roșie – făcută de mama și pe care o purtam prima oară la una dintre mesele de prânz a fost mândria mea timp de 20 de minute. O bucată de carne plină de sos și grăsime aparținând Georgianei (pe care ai cunoscut-o mai sus) a decis că dorește o cercetare mai intimă a materialului din care era făcută rochița. Am privit șocată cum din furculița și cuțitul colegei mele zboară bucata de carne, se lipește și apoi se scurge cu o dâră slinoasă de pe gulerul amplu din dantelă, până spre brâu pe cordonul din material cu buline. În urma incidentului rochia a avut o existență scurtă, și plină de năbădăi. Vestea bună este...nu e nici o veste bună, încă plâng după rochia aia!

• doamna coordonator de tabără ne-a dus în una dintre zile să mâncăm hamsii la un loc pe plajă – era rustic amenajat și nenea care vindea avea lipsă unul dintre dinții din față. Făcea scamatorii cu mâncarea mai ceva ca turcii cu înghețata. Atunci a fost prima oară când am avut parte de un picnic pe plajă! În anii adolescenței îmi voi aduce mereu aminte cu plăcere și multe zâmbete de el. Două ore mai târziu jumătate din gașcă avea febră, cealaltă legase o prietenie strașnică și de lungă durată cu buda. Dar ce picnic frumos a fost!

• în a treia zi de ședere a fost nevoie să mergem până la cel mai apropiat magazin. Mai bine de jumătate din grup terminaseră tuburile cu pastă de dinți, după ce într-un ritual păgân mânjiseră toate clanțele ușilor de la etajul 1 al vilei. Scaunele din sala de mese și de la toaletele de serviciu, au fost implicate și ele!

• Cristina și Ruxandra s-au jucat de-a arhitectul alături de niște copii pe plajă, și pe lângă multitudinea de poze ale unui castel frumos din nisip au dus acasă și puțin vărsat de vânt. Nasol era că fiind vară, nu au fost scutite de școală, ci doar de vacanță .

• întoarcerea în București ar fi putut fi lipsită de peripeții, însă care ar fi fost farmecul să fie așa? După ce am pierdut primul tren, în al doilea când ne-am urcat, am făcut-o fără a avea o listă completă de bagaje. Am lăsat în gara Eforiei Sud niște pălăriuțe, papuci și multe jucării pentru a întâmpina turiștii ce aveau să vină după noi.

Ai fi zis că e vacanța cea mai oribilă pe care ar fi putut-o avea cineva, însă și la reuniunea de 10 ani de la terminarea școlii generale am râs cu lacrimi atunci când am depănat amintirile legate de vacanța exotică a clasei noastre. Săptămâna pe litoralul românesc a legat prietenii pe care timpul și distanța nu le-au rupt nici până în ziua de azi - când fiecare locuiește în alt colț de lume, și ne vedem poate doar de două ori pe an. Bazaconiile, pățaniile și amintirile pe care le-am câștigat atunci, fac parte și azi dintre cele mai frumoase și haioase pe care le am alături de oamenii aceștia. Nu aș schimba nimic la săptămâna aceea, nici măcar faptul că doamna a rămas însărcinată după tabără. Asta a dus la plecarea în concediu de maternitate și la venirea unui profesor suplinitor. „Grav și îngrijorător” - au spus părinții. Pentru noi însă a fost fantastic! Doamna Peter a fost cel mai frumos educator pe care și l-ar fi dorit un tânăr. Ea ne-a învățat responsabilitatea față de colectivul din care faci parte, ce înseamnă coeziunea, am mers cu ea la ecologizări înainte de a fi „cool” și făceam asta pentru a ne arăta ce înseamnă educația civică. Ne-a oferit încrederea că fiecare dintre noi va putea face orice își va dori în viață, atât timp cât suntem pregătiți să luptăm pentru asta. Și mă lăsa să desenez la oră, pentru că știa că așa eram eu atentă!

Dacă aș avea ocazia acum să repet experiența, m-aș folosi instant de faptul că agenția Christian Tour susține Dreptul la vacanță, aș rezerva 25 de camere duble într-o vilă aflată la Eforie Sud și având chitara în spate și un rucsac aș petrece iar 7 zile fără nici o grijă, alături de colegii mei de generală.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019.