Atunci când am intrat în Toastmasters am făcut-o pentru două motive: oamenii și expunerea internațională din punct de vedere educațional. În mintea mea partea de public speaking și leadership le învățam deja din alte organizații, de la muncă, de la colegi, de la conferințe sau mai știu eu pe unde îmi umblau picioarele. Pentru că de fapt, la finalul zilei dacă ai mai mult de doi ascultători deja e vorbit în public. Și fiecare dintre noi e lider în anumite momente - măcar la el acasă sau cu sine însuși.

A trecut ceva vreme de când am fost la Berlin la conferința Districtului 95 -  unde 16 țări din Europa au fost reprezentate de peste 400 de participanți. O gașcă cu experiențe diferite și bagaje complexe. Am lăsat să treacă acest timp în speranța că nu voi mai fi atât de subiectivă atunci când voi scrie acest articol, însă doar încercând să ordonez ideile începe inima să îmi bată tare când îmi dau seama că am învățat enorm în cele 4 zile petrecute alături de cei din Toastmasters.

Prima mea experiență proprie a fost aceea că am dus pe scenă, la ceremonia oficială de deschidere steagul României - reprezentând astfel nu doar clubul din care fac parte - Idest, ci și întreaga mișcare Toastmasters din țărișoara mea: oameni de la care am învățat că atunci când tac aflu cele mai multe lucruri interesante.

A doua și cea mai importantă experiență a fost să ascult povestea unui campion mondial de Public Speaking - Mark Brown. Acesta a deschis conferința vorbind despre drumul pe care l-a făcut din 1995 când învingea peste 20.000 de concurenți din 14 țări și pleca acasă cu o cupă care atesta abilitățile sale oratorice până în prezent. A vorbit despre iubire, copiii, jumătatea sa, un atac cerebral și o moarte clinică, dar și despre a doua șansă: mâine, ce lași în urmă și abilitatea de „uitare”. Încă am pielea de găină atunci când mă gândesc la cuvintele lui și inspirația pe care am simțit-o timp de mai bine de o oră cât a durat discursul lui. 

Au urmat apoi traininguri, concursurile de oratorie și evaluări de discursuri,  fiecare a venit cu lecții despre lucrurile pe care le faci în plan de business, în viața de zi cu zi, lecții pe care le poți aplica în viața personală - acele chestii evidente pe care câteodată uităm să le aplicăm. A fost despre leadership și exemplu pe care îl dai oamenilor din jur, chiar și când tu nu te consideri demn de urmat. Despre a îi face pe cei din jur să vadă scenele pe care le poveștești în discursuri prin cuvintele descriptive alese potrivit. Despre emoții și despre povestea pe care wallpaper-ul telefonului îl spune despre tine. Despre prezentări memorabile și felul în care acestea trebuie susținute vizual și auditiv. Și altele...

Însă, a vedea cei mai buni oratori din jumătatea aceasta de Europa, venind cu discursuri care îți formau un gol în stomac - este o experiență cu adevărat greu de egalat, și pe care ca vorbitor în public trebuie să o trăiești măcar o dată - atât pe scenă (concurent), cât și de pe scaun (audiență) - pentru că în ambelele roluri ai de învățat.
 

Am venit de la Berlin cu dorința de a fi alături de oamenii din viața mea, așa cum sunt pentru cei din clasele mele de training. Să le ofer susținere și răbdare necondiționată - ca parte din interacțiunea mea zilnică cu ei - pentru că la final datorită lor sunt persoana de azi.