Am plâns azi - și mi-a fost dor, însă unul pe care un telefon sau o îmbrățișare nu îl pot vindeca pentru că sunt imposibile. A trecut un an - și pare mult, dar e atât de puțin...și lucrurile nu s-au schimbat, suntem doar mai singuri. Am redevenit reci, am uitat și am mers mai departe. Am mers la serviciu, am mers la concerte, am plecat în vacanță doar că mai goi sufletește. Am învățat să ne uităm la cei din jurul nostru mai atent, apoi ne-a trecut - octombrie ne va reaminti mereu de oamenii care au murit și care nu eram noi, niște vieți care s-au sfârșit prea devreme într-o țară în care încă mai sper, niște năzuințe care s-au spulberat ale unor tineri care încă mai visau. Și am învățat să mergem mai departe, mai triști, mai goi, mai singuri....restul - e tăcere și #colectiv.

Today I cried - and I missed, but not in a way that a phone call or a hug can cure because that is impossible.It's been a year - and it's seems much, but is so little...and things haven't change, just the we are more alone. We turn back into being cold, we forgot and moved on. We went to work, to concerts, we spend vacations just with a more empty soul. We learn to look at the one next to us more careful, then we got over it - October will always remember us of the people that died and that weren't us, of the lives that ended to soon in a country I still have hopes for, of some aspirations that crumble of some young people that were still dreaming. And we learn to keep walking, sadder, emptier, lonelier...the rest is silent and #colectiv.