Ana M. Marin * Jurnal de călătorie

View Original

5 metode pentru creativitate sporită

Sunt două părți ale baricadei când vine vorba despre concepte abstracte așa cum este vorbitul în public, creativitatea sau desenul. Sunt cei care spun că ai nevoie de talent pentru a putea face ceva și sunt aceia (ca mine) care spun că ai nevoie de exercițiu pentru a dezvolta o abilitate. 

Și pentru că am tot vorbit despre partea oratorică, am spus că e momentul să vorbesc despre creativitate. Una dintre cele mai dorite noțiuni ale anului, ca să nu zic ale secolului. Indiferent de care parte a baricadei te afli, puțin exercițiu nu strică și dacă vei observa schimbări și generare de idei mai rapid nu poate fi decât o realizare, nu? Altfel, poți pune pe lista de rezoluții ca ceva ce să încerci pentru 2020.

Am notat 5 modalități prin care poți să lucrezi acest mușchi al creativității - însă cu acțini mici și zilnice, pentru a ne asigura că ai parte de rezultatele dorite.

  1. Zilnic, pentru 10 minute scrie de mână. Fie că vorbim de un jurnal, de notițe la o întâlnire sau la un curs online - mișcarea coordonată între minte, ochi și mână te va ajuta la concentrare și la creativitate prin flexarea mușchilor. 

  2. Începe un jurnal vizual. Nu e nevoie să fii mare desenator - e suficient să mergi pe minimalism și să pui la un loc la fel cum făceau strămoșii noștri pe pereții peșterilor - o călătorie vizuală prin ziua ta. Și ca să exemplific, ai mai sus cum arată cea mai simplă notă a mea. 

  3. Organizeză zilnic o sesiune de „brainstorming” pentru a găsi 5 idei noi. Fie că îți renovezi casa, lucrezi la un proiect mare pentru serviciu sau vrei să scrii un articol nou pe blog, se spune că primele 3 idei care îți vin în cap pe această temă le-au mai avut și alții. Abia după această parte vin acele sclipiri valoroase.

  4. Fă câte o poză, zilnic, la aceeași oră. O poți posta pe contul tău de Instagram sau pe Facebook. Sau o poți printa și adăuga în jurnalul vizual de mai sus. Creierul și toată ființa ta vor începe să caute lucruri „demne” de a fi pozate. Iar acest lucru te va antrena să vezi subiecte și să generezi idei creative în timp. Este pe lista mea de făcut imediat ce intru în posesia Instax-ului.

  5. Petrece timp cu tine. Trăim într-o lume agitată și suntem bombardați de informații și persoane din toate zonele. Pentru creativitate ai nevoie să te cunoști, să îți dai timp să te liniștești, să te asculți. Și asta o poți face numai dacă îți oferi zilnic un răgaz de câteva minute în care să te scoți la o pauză de respiro. Puneți căștile în urechi și dă la maxim muzica preferată. Ieși pe balcon și trage aer în piept în timp ce îți asculți respirația. Mergi la sală și aleargă 5 km. Indiferent de plăcerea ta vinovată (vorba americanului - guilty pleasure) asigură-te că îi faci loc în programul tău agitat. În fond TU ești cea mai importantă persoană din viața TA, nu?

Acum mai poți să te apuci și de un curs nou, sau să vii la un club de vorbit în public ;) însă dacă le faci pe cele de mai sus, cu rigurozitate zilnică vei vedea rezultatele foarte rapid. Însă nu se va întâmpla peste noapte :)